Portret/ Maricel Ghinea a pus bazele Ansamblului „Ţara Vrancei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca dirijor al colectivului de artişti, a dus folclorul şi tradiţiile vrâncene pe cele mai îndepărtate meleaguri ale lumii. Debutul şi l-a făcut la Brăila, în muzica uşoară şi clasică.

S-a născut într-o casă de muzicieni, tatăl său fiind violonist în Filarmonica Focşaniului, bunicul trompetist la muzica militară, iar sora mai mare îmbrăţişând, de mică, tot vioara.

Prin urmare, destinul lui Maricel Ghinea nu avea cum să fie altul, pornind să descopere sunetele muzicii încă de mic. La început a cochetat vreme de patru ani cu vioara, însă instrumentul care îl fascina era clarinetul.

„Desfiinţându-se Filarmonica din Focşani, tata şi alţi instrumentişti l-au urmat pe dirijor la Filarmonica din Galaţi, aşa că în clasa a cincea ne-am mutat cu toată familia în oraşul de la Dunăre, eu fiind înscris la Şcoala de Muzică. Mi-a plăcut foarte mult clarinetul şi am ajuns cu acest instrument la performanţe extraordinare la vremea respectivă", povesteşte Maricel Ghinea.

Stagiul militar îl parcurge la Marină, la Mangalia, fiind membru de bază al ansamblului reprezentativ de muzici al armatei, cu care a întreprins turnee în toată ţara, perioadă despre care are numai amintiri frumoase.


Clarinetist la Filarmonică

Primul serviciu îl primeşte la Brăila, ca angajat al Filarmonicii „Lira", unde a activat doi ani în postura de clarinetist. În 1978 revine însă pentru totdeauna pe plaiurile natale, la Focşani.

„Tata ieşise la pensie şi ne-am reîntregit familia la Focşani, unde era casa părintească. M-am angajat prin concurs în singura orchestră de la acea vreme, „Doina Vrancei", deşi nu am făcut folclor niciodată. Am stat până în 1983, când m-am dus profesor de instrument la Şcoala Populară de Artă. Predam clarinet, saxofon şi chitară. Aici am înfiinţat un ansamblu format din elevi şi profesori, numit „Cetina", participând cu acesta la zeci de festivaluri", spune Maricel Ghinea.

După 1990, alături de buna sa prietenă Maria Murgoci, cunoscută solistă de muzică populară, înfiinţează Ansamblul „Ţara Vrancei", format din instrumentişti, dansatori şi solişti vocali, ansamblu care în scurt timp devine profesionist, astăzi fiind mândria judeţului în ţară şi în lume.

„Înfiinţarea Ansamblului „Ţara Vrancei" a fost o plăcere şi un vis împlinit. Lucrez cu nişte oameni minunaţi, tineri frumoşi, care muncesc extraordinar. Am cântat peste tot în ţară, avem înregistrate zeci de emisiuni la televiziune şi radio. Am dar concerte în Irak, în Belgia, Suedia, Austria, Franţa, Norvegia, Scoţia, Anglia. A fost extraordinar să ne întâlnim de fiecare dată cu românii de afară şi să cântăm pentru ei", mărturiseşte Maricel Ghinea.

Întrebări şi răspunsuri
Ce reprezintă folclorul pentru dumneavoastră?
Folclorul face parte din aer, apă, pământ, foc şi nu pot trăi fără aşa ceva. Am răscolit toate satele din judeţ şi am găsit în munţii Vrancei şi nu numai cele mai frumoase comori folclorice. De altfel, teza mea de doctorat poată numele „Vatra folclorică Năruja-Nereju-Vrancea în contemporaneitate".


Ce v-a impresionat cel mai mult în activitate?
Cântam în Franţa şi unul dintre spectatorii francezi plângea. L-am întrebat de ce. Răspunsul a fost nemaipomenit: „Voi aţi trăit în comunism, dar aţi ştiut să vă conservaţi folclorul autentic. Am avut şi noi folclor, pe care l-am pierdut în timp şi acum tânjesc după acest lucru".


Ce-i place
Îmi place să mă joc cu natura. Îmi place mult să merg des prin pădure. Acolo găsesc tot felul de cioate şi fac din ele anumite figurine. Îmi place tare mult designul exterior, iubesc lumina, pădurea, muntele şi simt că nu pot trăi fără aşa ceva.

Ce nu-i place
Atât timp cât trăiesc în această societate trebuie să accept orice. Am foarte multă înţelegere de la Dumnezeu şi atunci societatea o iau aşa cum este ea. Îmi plac oamenii aşa cum sunt şi nu am dreptul să spun că nu îmi place ceva. Viaţa e minunată!

Profil
Născut. 18 decembrie 1954, Focşani
Studii. Universitatea de Muzică „George Enescu" Bucureşti
Ocupaţia. Profesor de muzică, dirijor Ansamblul Profesionist „Ţara Vrancei"
Familia. Căsătorit

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite