Focşănenii reinventează spălatul la lighean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi în aceast an, focşănenii racordaţi la sistemul centralizat al ENET nu au apă caldă menajeră non-stop. Ei se plâng că pe conducte vine apă rece.

De trei săptămâni, de când furnizorul de gaze a închis conducta către ENET, din cauza datoriilor de şapte milioane de lei, apa caldă din apartamente s-a răcit brusc.

Oamenii spun că pentru a beneficia de acest confort, mai ales acum, în anotimpul cald, sunt nevoiţi să lase minute în şir sau chiar ore apa caldă să curgă pentru a ajunge la o temperatură cât de cât acceptabilă.

„Este strigător la cer. Dacă sunt vecinii mei acasă şi folosesc şi ei apa caldă, am şanse să fac o baie, în rest trebuie să asist cum se risipeşte apa la canal până devine călâie. De ceva timp nici pe asta nu o mai vedem. Din cauza asta am montat un boliler la bucătărie pentru a avea şi eu ca tot omul civilizat apă caldă să mă spăl", Marian Ciubotaru.

Încălzesc apa la aragaz

Ca să nu fie contorizaţi pentru apa care se pierde degeaba până ajunge să fie caldă, focşănenii preferă să încălzească apa la aragaz, reinventând şi în acest an metoda spălatului la lighean.

„În fiecare lună ENET ne încarcă la consumul de apă caldă, care nici măcar călduţă nu este. Decât să plătim ce nu avem, mai bine încălzesc apa caldă pe aragaz, că avem experienţă slavă Domnului", ne precizează şi Dumitru Constantinescu.

Preşedinta Uniunii Asociaţiilor de Proprietari din Focşani, Violeta Balica, spune că sistemul de furnizare a apei calde de către ENET este conceput greşit, întrucât nu se produce recircularea apei.

image


„În afară de zona Sud, unde s-au făcut investiţii pentru a se asigura recircularea continuă a apei calde, în restul oraşului sistemul e varză. Adică dacă dau drumul la robinet trebuie să consum toată apa de pe reţea de la mine din casă şi până la centrală, apă care s-a răcit stând pe conductă", a susţinut Violeta Balica.

Reabilitarea reţelelor, în ritm de melc

ENET Vrancea are un proiect de reabilitare a reţelelor proprii, prin introducerea metodei de recirculare a apei calde prin sistem.

Din lipsă de fonduri, însă, proiectul stagnează, până la noi ordine.

În Focşani, din 29.000 de apartamente, peste 20.000 sunt racordate la sistemul centralizat de căldură şi apă caldă.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite