Focşăneanul Costel Ioniţă este matematician de clasă în America

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi s-a făcut remarcat abia în anii de liceu la matematică, a reuşit să se impună la această disciplină drept unul dintre cei mai apreciaţi profesori de peste ocean.

Costel Ioniţă face parte din marea galerie a românilor plecaţi peste hotare, care promovează imaginea ţării în lume. Şi o face cu totul remarcabil, din postura de eminent profesor de matematică la Colegiul „Dixie State College of Utah", în Saint George, din Statele Unite ale Americii.


Matematicianul se consideră un produs al şcolii vrâncene, în care s-a format încă dinainte de 1989.


A urmat Şcoala Generală Nr. 1 din Focşani până în clasa a patra, când s-a mutat la Şcoala din Călienii Vechi, la bunicii din partea mamei. A revenit în Focşani în clasa a cincea şi aici a rămas până la finalizarea liceului.


„Matematica a început să-mi placă încă de mic, pentru că era o ştiinţă exactă. Mai târziu am realizat că era unul din domeniile pe care le puteam explora cu adevărat în perioada comunistă. Spre deosebire de celelalte discipline, care presupuneau mai multe dotări, pentru matematică nu era nevoie de laboratoare sau de bani pentru a face lucruri de foarte bună calitate", povesteşte Costel Ioniţă.

De o modestie ieşită din comun, matematicianul spune că nu s-a făcut remarcat în mod deosebit la această disciplină, considerându-se doar un participant constant la olimpiadele judeţene de matematică şi, din când în când, la cele de geografie şi chimie, alte două materii şcolare care l-au fascinat.

În anul 1986 a fost admis la Colegiul Naţional „Unirea" din Focşani, unde spune că a avut şansa să fie îndrumat de o pleiadă de profesori de calibru, care l-au ajutat să-şi contureze opţiunea pentru viaţă.

„Cornel Noană, Enache Pătraşcu şi, în mod cu totul deosebit, Dănuţ Popoiu, toţi m-au uimit cu puritatea şi creativitatea gândirii lor matematice. Pasiunea pentru ştiinţele exacte, care mi-a fost transmisă de aceşti Domni, mă străduiesc şi eu la rândul meu să o transmit mai departe elevilor mei. Acestor oameni, dar şi profesorului Zebreuţeanu, le rămân profund îndatorat", spune Costel Ioniţă.


Doctor în matematică

După liceu, a urmat în mod firesc admiterea la Facultatea de Matematică din Bucureşti, unde a intrat printre primii şi pe care a absolvit-o cu succes imediat de după Revoluţie, activând ulterior, vreme de cinci ani, ca profesor la Grupul Şcolar „V. Harnaj" din Capitală.


În urmă cu zece ani a plecat în Statele Unite ale Americii pentru a urma doctoratul în matematică, la „Loisiana State University", la finalizarea acestuia stabilindu-se definitiv peste ocean.

Este greu departe de ţară?


Din punctul de vedere al dorului de casă şi de locurile natale, da. Ţin în mod regulat legătura cu familia de acasă şi, în măsura în care vieţile noastre, extrem de ocupate, ne mai permit şi puţin timp liber, nu ezit să iau legătura cu prietenii din România, cu foştii mei colegi de şcoală, dar şi cu profesorii mei dragi.

În afara matematicii, cum îţi petreci timpul în America?
Mă străduiesc să-i fiu mereu alături soţiei, facem împreună excursii, ascultăm muzică. Sunt adeptul muzicii jazz, a celei clasice şi unui gen mai aparte, „classic rock". Am acasă o colecţie de stilouri, pe care mi-o îmbogăţesc continuu de prin locurile unde merg.

Ce-i place


Evident, să rezolv probleme de matematică. Este o plăcere pe care mi-o rezerv nu numai la universitate, ci şi acasă. Sunt un om căruia îi place să se autoperfecţioneze tot timpul. Îmi place şi să călătoresc, mai ales în zonele de munte, şi fac acest sport ori de câte ori am ocazia.

Ce nu-i place

Fizica, din cauza căreia în liceu am avut neplăceri. Noroc că nu am mai avut nevoie de această disciplină mai departe. Nu-mi place faptul că ţara mea nu a progresat prea tare economic şi oamenii sunt la fel de săraci precum i-am lăsat atunci când am plecat din România.

Profil

Născut. 16 ianuarie 1972, Focşani
Studii. Facultatea de Matematică, Universitatea Bucureşti
Ocupaţia. Profesor Colegiul „Dixie State College of Utah", SUA
Familia. Căsătorit

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite