Flori pentru Maria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 20000 de vrânceni îşi aniversează astăzi, de Sfânta Marie Mică, ziua onomastică, trei sferturi dintre sărbătoriţii cu cel mai răspândit nume din judeţ fiind femei.

Cum era şi firesc la o asemenea ocazie, în sectorul de flori din Piaţa Moldovei a fost astăzi inflaţie de oameni, care au venit şi au cumpărat cele mai frumoase buchete de flori pentru fiinţele dragi lor, soţii, mame, fiice sau colege de serviciu.

„Am la serviciu câteva colege care poartă numele sfânt de Maria şi consider că este frumos din partea mea să le ofer flori", ne-a declarat Constantin Huzună.

Totodată, a fost o zi profitabilă şi pentru florărese, care au făcut bani frumoşi de pe urma vânzării trandafirilor, crinilor sau a crizantemelor.

„Măcar acum şi în prima zi de şcoală să avem şi noi vânzare mai bună, după atâtea luni de secetă în buzunare", ne-a spus Tanţa Mihăilă, florăreasă în Piaţa Moldovei.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite