Farmaciştii vrânceni au un nou preşedinte! Intră să vezi cine a înlocuit-o pe Fevronia Stoica!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniela Cotîrlan, de la Farmacia Atreya, va deţine şefia Colegiului Farmaciştilor Vrancea pentru următorii patru ani.

După alegerile care au avut loc pentru Colegiul Farmaciştilor Vrancea, diriginta farmaciei Atreya din municipiu a fost aleasă preşedinta forului care reprezintă această breaslă.

Retragerea fostei preşedinte a Colegiului, Fevronia Stoica, a lăsat loc mai multor tineri dornici de afirmare. Pe listele pentru conducerea Colegiului au fost nu mai puţin de 18 candidaţi, dintre care au fost aleşi cei 11 membri activi.

Primii cinci farmacişti în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute au fost farmacista Ioana Bratu, care a ocupat ulterior funcţia de secretar, Daniela Cotîrlan, aleasă apoi preşedinta Colegiului, Adrian Andronic, farmacist în cadrul Spitalului Militar, Mioara Torcea de la farmacia Humanitas şi Mirela Popa de la farmacia VitaFarm din Păuneşti, care sunt şi cei trei vicepreşedinţi.

"Le urez mult succes celor care au fost aleşi în fruntea Colegiului, mă bucur că printre ei avem şi doi farmacişti tineri, iar eu voi rămăne în continuare alături de colegii mei", a spus fosta preşedintă, Fevronia Stoica.

Ieri s-au mai ales şi preşedintele Comisiei de Disciplină, respectiv Ion Goleşteanu şi Grigore Bizadea, preşedintele Comisiei de Cenzori.

La alegerile de ieri au participat 97 de farmacişti din judeţ. În ultima vreme, farmaciile individuale au pierdut teren în faţa marilor lanţuri farmaceutice, un motiv în plus pentru membrii colegului să rămână uniţi şi să-şi apere interesele.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite