Elevii care copiază la Bac nu mai pot da examen două sesiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sancţiuni drastice pentru candidaţii care vor fi prinşi copiind la bacalaureat. Aceştia nu vor mai putea susţine examenul în următoarele două sesiuni, respectiv cea din toamnă şi cea din iunie 2012.

De asemenea, cei aproximativ 3.000 de candidaţi care vor da Bac-ul în mai puţin de o lună nu au voie să intre în sala de examen cu telefoane mobile, cărţi sau caiete.

„Cum orice faptă care încalcă o prevedere legală este sancţionată, la fel trebui să se întâmple şi cu frauda din timpul examenului de bacalaureat. Consider că este absolut normal", declară Maria Lupu, preşedintele Comisiei Judeţene de Bacalaureat.

În ceea ce priveşte montarea de camere video, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea nu dispune de fondurile necesare pentru achiziţionarea acestora.

„A fost o discuţie legată de supravegherea video a bacalaureatului, însă nu sunt bani suficienţi", precizează Maria Lupu.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite