Dumitru Dilă, "încălzit" de liberali pentru funcţia de prefect?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unor surse credibile, comisarul şef adjunct al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Vrancea ar putea fi numit marţi, în şedinţa de Guvern, prefect de Vrancea.

Sursele noastre spun că Dumitru Dilă se află în atenţia liberalilor vrânceni pentru a ocupa postul de prefect de Vrancea, funcţie care, potrivit protocolului Uniunii Social Liberale, le revine.

Numirea acestuia ar putea fi considerată o surpriză, mai ales că fostul şef al OPC Vrancea nu a avut o relaţie prea bună în guvernarea Năstase cu Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea.

Atunci Dumitru Dilă a fost înlocuit de la şefia OPC, dar a fost protejat de Rovana Plumb, actualul ministru al Mediului şi Pădurilor, care l-a luat sub protecţia sa la Bucureşti, la Agenţia pentru Protecţia Consumatorului pe care o conducea.

În plus, Dumitru Dilă este funcţionar public, situaţie care-i poate permite ocuparea unei funcţii de demnitate. Acesta nu a putut fi contactat.

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite