Drapelul naţional a fost coborât în bernă şi la Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi este zi de doliu naţional în memoria victimelor accidentului aviatic în care şi-au pierdut viaţa reprezentanţi ai elitei politice poloneze, printre care şi preşedintele acestei ţări.

Şi la Focşani, în instituţiile publice drapelul României a fost coborât în bernă, iar în biserici, după oficierea liturghiei, preoţii au ţinut slujbe în memoria celor care au murit în accidentul aviatic de la Smolensk.

Decizia a fost luată de Guvern şi vizează şi sediile partidelor politice, unităţilor de învăţământ şi misiunilor diplomatice.

Reamintim că elita politică a Poloniei, care mergea să participe la comemorarea a 70 de ani de la masacrul a 22.000 de ofiţeri şi intelectuali polonezi la Katyn, a murit sâmbăta trecută într-un accident aviatic.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite