Două milioane de lei pentru „cârpeala” străzilor din Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bugetul local al municipiului Focşani va suferi mâine o rectificare bugetară, urmând să se umble la fondul de rezervă pentru „cârpirea" străzilor din oraş. Acestei investiţii pe care o pregăteşte Primăria i se va adăuga şi modernizarea bulevardelor, care înghite 16 milioane de lei.

Majoritatea străzilor din oraş au ieşit şifonate rău din iarnă, devenind greu practicabile. Cum afară a dat bine căldura şi se poate interveni pentru reparaţii, Primăria a demarat acţiunea de plombare a gropilor, înainte de a avea bani în buget.

Totuşi, bugetul va veni în urma rectificării care va avea loc în şedinţa de mâine, când se aşteaptă ca aleşii locali să aprobe aproximativ două milioane de lei pentru reparaţii. Deocamdată, primele intervenţii în infrastructura rutieră s-au făcut pe strada care duce la Primărie, dar şi în intersecţia de la „Ceasul Rău", acolo unde municipalitatea are în proiect construirea unui sens giratoriu.

„Până se vor demara lucrările la sensul giratoriu, încercăm să cârpim ce putem. Acum nu avem bani prinşi în buget pentru reparaţii, dar marţi o să se facă o rectificare şi vom lua bani de la fondul de rezervă pentru lucrările urgente", ne-a declarat Vasile Dobre, viceprimarul municipiului Focşani.

Acesta ne-a spus că se lucrează la identificarea străzilor pe care se va interveni doar pentru reparaţii, fără a fi puse la socoteală lucrările de asfaltare a bulevardelor, care se vor realiza din împrumutul de 24 de milioane contractat anul trecut.

În sfârşit, strada Moldova

O veste bună primesc şi şoferii care au drum zilnic pe strada Moldova, arteră cu trafic intens.

„Strada Moldova face legătura dintre strada Republicii şi intersecţia străzilor Mr. Şonţu, Comisia Centrală, Măgura şi Cezar Bolliac iar în prezent este improprie circulaţiei rutiere, apărând deseori ambuteiaje în trafic. S-a elaborat o documentaţie tehnică prin care propunem reabilitarea părţii carosabile", spune Cristina Costin, şefa Serviciului de Investiţi din Primăria Focşani.

Lucrările, care vor dura trei luni, costă 620.000 de lei şi se are în vedere, pe lângă reabilitarea carosabilului, refacerea trotuarelor şi a spaţiilor verzi, totul pe o suprafaţă de 2.100 mp.

„Cred că sunt vreo trei ani de când nu s-a pus nicio lopată de asfalt în gropile astea. Este poate cea mai circulată din oraş şi merită o soartă mai bună", spune şoferul Nicolae Vasilache.

Tot în următoarele zile sunt aşteptaţi la Focşani şi constructorii de la Vega Galaţi, care au ca sarcină asfaltarea Bulevardelor Independenţei, Unirii, Cuza Vodă şi Bucureşti.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite