Două crime neelucidate îi frământă încă pe procurorii vrânceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarul şef Marian Cârjică şi procurorul criminalist Paul Mihăilă au condus împreună multe anchete
Comisarul şef Marian Cârjică şi procurorul criminalist Paul Mihăilă au condus împreună multe anchete

Acestea se vor prescrie anul viitor, respectiv în 2014, dar anchetatorii îşi păstrează totuşi o doză de optimism că făptaşii actelor de violenţă vor fi descoperiţi în acest interval.

Munca procurorilor criminalişti şi a poliţiştilor de la judiciar este în cele mai multe cazuri încununată de rezultate bune, dar sunt şi cauze care în ciuda sutelor de ore de anchete şi probe strânse la dosar rămân nerezolvate.

În Vrancea, două crime comise în anii 1998 şi 2004 au rămas cu autori necunoscuţi şi se apropie de perioada de prescriere.

Un criminal din Slatina a înşelat din închisoare 81 de persoane prin intermediul telefonului mobil

Pe data de 22 septembrie 1998, bătrânul Gheorghe Marcu, în vârstă de 79 de ani, din comuna Tănăsoaia, a fost găsit mort în grădina locuinţei sale mizere, legat cu sârmă şi cu urme de violenţe la nivelul capului.

Acesta locuia singur, iar după înfăţişarea cadavrului crima fusese comisă cu câteva zile în urmă, lucru care a îngreunat ancheta.

Oamenii legii au avut un cerc de suspecţi din rândul membrilor familiei bătrânului, mai ales că acesta era în conflict cu unul dintre fii, care l-a bătut şi chiar l-a ameninţat cu moartea.

„Am avut un cerc de suspecţi, dar nu a fost arestat nimeni, pentru nu s-a putut pune în valoare nici un fel de urmă pentru expertiza ADN. Faptul că a fost găsit după mai multe zile a constat. Cazul se află încă în atenţia noastră, dar cu cât trece timpul mai mult cu atât va fi mai dificil de aflat ce s-a întâmplat", ne-a declarat Paul Mihăilă, procuror criminalist la Parchetul Vrancea.

Cea de-a doua crimă nerezolvată datează din anul 2004. Pe data de 5 august, Năstase Ţigăeru, paznic la un punct de exploatare materil lemnos aparţinând omului de afaceri Gârboiu a fost găsit decedat într-o albie de pârâu, în zona satului Arva-Broşteni.

Medicii legişti au găsit leziuni de violenţă cu un corp dur, însă la fel ca şi în cazul crimei de la Tănăsoaia anchetatorii nu au reuşit să adune probe suficiente împotriva vreunui autor.

„A fost o furtună foarte puternică în ziua în care a murit bărbatul. Am avut suspecţi, dar ei au fost scoşi din anchetă pentru că nu am putut proba vinovăţia lor. Aceste două cauze rămase cu autor necunoscut continuă să fie anchetate de poliţişti şi procurori şi sunt încă optimist că într-o zi vom afla cine sunt autorii", ne-a declarat procurorul Paul Mihăilă.

Cele două crime se vor prescrie anul viitor, respectiv în 2014.

Intră pe focsani.adevarul.ro pentru a afla şi alte ştiri din Vrancea.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite