Directorul Spitalului „Sf. Pantelimon” din Focşani face afaceri imobiliare pe timp de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dr. Nicolae Moise a vândut anul trecut un apartament în Focşani cu 150.000 de euro şi a cumpărat o garsonieră în Bucureşti.

Potrivit declaraţiei de avere aflată pe site-ul Spitalului de Urgenţă „Sf. Pantelimon", şeful acestei instituţii, ORL-istul Nicolae Moise, deţine patru imobile, trei în Focşani şi unul la Bucureşti, dar şi două terenuri în suprafaţă de 5400 mp în comuna Vînători.

Acesta a obţinut în 2011 venituri salariale în sumă de 63255 de lei la Spitalul din Focşani şi alţi 25.000 de lei la cabinetul privat din Focşani.

Dr. Moise a reuşit în 2011, în plină criză economică, să vândă un apartament cu suma de 150.000 de euro, dar şi să cumpere o garsonieră în Bucureşti.

Directorul Medical Valentin Ochean a avut anul trecut venituri salariale în sumă de 56930 de lei, la care se adaugă 7000 de dolari reprezentând studii clinice efectuate în spital pentru o firmă medicală din străinătate, plus 5800 de lei indemnizaţie de consilier judeţean.

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite