Stiri din Focsani

De la Oprişan pentru angajaţi: sporuri de şase miliarde

13 martie 2010, 10:32 |  Autor: Dana Lepădat | 

Cuvinte cheie: Oprişan, angajaţi, sporuri, Focşani, buget,

Aleşii judeţeni şi-au „căptuşit” bine veniturile şi pentru acest an.

Focşani

Aleşii judeţeni şi-au „căptuşit” bine veniturile şi pentru acest an.

 

Aleşii judeţeni nu au omis, la votarea bugetului Vrancei, să-şi „tragă" drepturi băneşti ca în vremurile bune. Numai pentru sporurile angajaţilor, forul judeţean a prevăzut fonduri ce depăşesc cheltuielile cu lucrările de peticire a tuturor străzilor din oraş.

Deşi legea unică de salarizare nr. 330/2009 prevede clar eliminarea sporurilor în sistemul bugetar, în bugetul judeţului Vrancea, votat aseară de consilierii judeţeni, figurează diverse sporuri ce vor fi acordate angajaţilor în 2010, în valoare de aproape şase miliarde de lei vechi, mai exact 5, 8 miliarde.

Prin comparaţie, este exact aceeaşi sumă cu care puteau fi achitate lucrările de plombare a străzilor din tot municipiul, ciuruite de gropi. Anul trecut, municipalitatea a cheltuit patru miliarde de lei vechi pentru astuparea gropilor de pe carosabil.

Banii care vor intra în 2010 în buzunarele celor 100 de funcţionari de la CJ şi ale angajaâilor instituţiilor din subordine sunt trecuţi la categoria sporuri pentru condiţii de muncă, de exemplu pentru antenele de comunicaţii de pe acoperişul Consiliului Judeţean, prime de vacanţă sau alte sporuri. Cea care a sesizat în plen că împărţirea banilor contravine legii unice de salarizare a fost Fevronia Stoica, unul dintre consilierii grupului PNL.

„Acum, în perioada crizei, noi ar trebui să strângem cureaua dar văd că se dau sporuri şi prime de vacanţă cu nemiluita pe tot parcursul anului 2010", şi-a susţinut aceasta punctul de vedere în plenul CJ.

Prime de vacanţă

Referenţii de le Direcţia Economică a Consiliului au încercat să dreagă busuiocul. „Sporurile sunt doar cele aferente lunii decembrie din 2009 care au fost încasate în luna ianuarie. Din ianuarie nu se mai iau sporuri pentru că ne interzice legea unică de salarizare. Primele de vacanţă în schimb sunt justificate pentru că nu sunt interzise de lege. Nu este nicio precizare în mod expres în lege la acest capitol", a explicat la şedinţă Dumitru Diţă, de la Direcţia Economică a CJ.

Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan a lipsit de la şedinţă şi nici nu a putut fi contactat pentru a-şi spune punctul de vedere.

Să lucreze pentru noi

Cetăţenii sunt indignaţi de tupeul cu care se încalcă legea la Consiliul Judeţean. „Trebuie să îşi păstreze serviciul acolo să lucreze pentru populaţie dar nu trebuie să îşi ia sporuri pe timpul ăsta de criză când lumea nu are bani pentru mâncare. Ei trebuie să dea un exemplu prin gesturile lor", ne-au spus Mariana Grosu şi George Zaharia, din Focşani.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole