Datorii la rude în loc de credite la bancă/ Vezi aici cum fac vrâncenii rost de bani pe timp de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nesiguranţa locului de muncă şi veniturile din ce în ce mai mici i-au făcut pe vrânceni să-şi ia gândul de la investiţii, iar creditele bancare sunt de domeniul trecutului. De teamă că nu mai au cu ce-şi achita ratele sau că le-ar putea fi luate bunurile gajate, oamenii caută sprijin la rude şi cunoştinţe sau, în caz de forţă majoră, vând câte ceva de prin gospodărie.

De exemplu, Maria Ciubotaru, din Focşani, nu se mai încumetă să treacă pragul băncilor, deşi în anii trecuţi a avut două credite, iar acum a ales ca pe lângă pensie să câştige un ban în plus din meseria de bonă.

„Mă descurc foarte greu cu banii, mai ales că am şi doi copii la facultate. Aş vrea să-mi mai fac câte ceva prin casă, dar nici nu mă gândesc să fac împrumut la bancă. Am pensie pe caz de boală, însă m-am angajat şi ca bonă. Chiar şi aşa, sunt luni când nu-mi ajung banii şi mai apelez la rude", spune femeia.

De asemenea, Liviu Arghir nu vrea să audă de „colaborarea" cu băncile, preferând să vândă vechituri pentru a reuşi să mai cumpere câte un bun de valoare.

„Vreau să îmi renovez apartamentul şi îmi este imposibil să fac asta dintr-un singur salariu. Iar băncile mă sperie numai cât aud de dobânzi de 19 - 20%. Aşa că, mai vând unele tablouri, vaze şi ceasuri vechi care se pare că au căutare în această perioadă de recesiune", spune bărbatul.

Mai puţini clienţi

„În comparaţie cu anii trecuţi, numărul clienţilor a scăzut, poate că şi din cauza faptului că mulţi au făcut un credit de câteva zeci de mii de euro pe care nu au reuşit să-l achite şi nu se mai încumetă să ia un nou împrumut. Oricum, condiţiile de creditare sunt aceleaşi", declară Cătălin Puteanu, directorul unei bănci din municipiu.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite