Cum vede Consiliul Elevilor săptămâna „Şcoala altfel”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Președintele Consiliului Național al Elevilor, Andrei Petre
Președintele Consiliului Național al Elevilor, Andrei Petre

Potrivit reprezentanţilor Consiliului, "Școala altfel" oferă posibilitatea elevilor de a participa la activități pliate direct pe nevoile și interesele lor, la activități non-formale. Programul educațional extracurricular se va desfășura în săptămâna 2 - 6 aprilie a acestui an.

Partener al Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului, Consiliul Național al Elevilor se implică activ în inițierea și organizarea activităților ce urmează să se desfășoare la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar și nu numai.

Una dintre activităţile pe care Consiliul o sprijină este proiectul "Școala altfel",care în opinia membrilor acestei structuri reprezintă oportunitatea reinventării partenerilor implicați în actul educațional, momentul în care toți factorii decidenți iau contact: elevi, profesori și părinți, stimulând astfel creșterea participării la actul decizional și inițierea de activități care să dezvolte competențe cheie, necesare, prin intermediul educației non-formale, căreia școala îi poate fi gazdă și cadru de manifestre.

La începutul lunii martie, programul pentru săptămâna "Școala altfel" va fi adus la cunoștință tuturor elevilor din fiecare unitate de învățământ în parte, aceștia putând să opteze fiecare pentru acțiunile dorite, etapa imediat următoare fiind organizarea activităților care cuprind diverse categorii: cinematecă, traininguri, concursuri de talente, competiții sportive, dezbateri, acțiuni de cetățenie participativă, acțiuni ecologice, umanitare, voluntariat.

"Școala și studiul trebuie să aibă prioritate în fața altor tentații specifice vârstei! Este, însă, momentul în care putem să desfășurăm activități pe placul nostru în cadrul școlii. Este timpul în care putem acționa, interacționa, ne putem implica și putem multiplica inițiativele noastre în dezvoltarea vieții comunității școlare. Acest element va face din școală o plăcere și nu o obligație. Învățarea cunoaște mai multe forme, educația non-formală fiind una din componentele ce nu trebuie neglijate", precizează președintele Consiliului Național al Elevilor, Andrei Petre.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite