Copiii au avut ieri porţile deschise la ISU Vrancea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii s-au bucurat de ce au văzut
Copiii s-au bucurat de ce au văzut

Cei mici nu s-au lăsat aşteptaţi şi plini de voie bună, însoţiţi de cadrele didactice au vizitat ieri subunităţile pompierilor vrânceni, înveselind atmosfera şi asaltându-i cu întrebări pe salvatori.

Cei peste 300 de copii care au venit ieri la ISU au făcut cunoştinţă cu accesoriile din dotarea autospecialelor de lucru cu apă şi spumă, costumele de scafandru, mostre din muniţiile asanate de pirotehnişti şi costumele de protecţie C.B.R.N.

De asemenea, s-au urcat în şalupa din dotarea inspectoratului, au vorbit cu paramedicii şi au asistat la o demonstraţie cu tunul de refulare a apei. După ce au făcut poze cu autospecialele şi au probat căştile pompierilor, au promis că ne vor vizita şi cu altă ocazie.

Totodată, cei prezenţi au primit fluturaşi cu recomandări şi măsuri specifice de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă generate de incendii, cutremure, inundaţii sau în cazul descoperirii muniţiilor neexplodate.

„A fost o bucurie pentru noi să-i avem oaspeţi pe aceşti copii frumoşi care au reuşit să ne înveselească imediat curtea. De ziua lor am vrut să le fim alături şi să le prezentăm ce înseamnă meseria de pompier deoarece, cu siguranţă, copiii de azi vor fi salvatorii de mâine", a spus locotenent colonel Flaviu-Dorel Chiscop, inspectorul şef al I.S.U. Vrancea.

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite