Stiri din Focsani

„Comune di Focşani” s-a înfrăţit cu oraşul italian Tivoli

25 ianuarie 2012, 15:46 |  Autor: Ştefan Borcea | 

Cuvinte cheie: înfrăţire, oraş, Primărie, Focşani,

Semnarea acordului de înfrăţire

Semnarea acordului de înfrăţire

 

Semnarea acordului de înfrăţire a avut loc în prezenţa celor doi primari, Decebal Bacinschi şi Sandro Gallotti. La eveniment au participat si reprezentanţi ai oraşului francez Saint Amand les Eaux, oraş infratit cu Tivoli.

Municipiul Focşani şi oraşul italian Tivoli sunt de astăzi oraşe înfrăţite şi vor dezvolta pe viitor relaţii de cooperare.

Semnarea acordului de către cei doi edili, Decebal Bacinschi şi Sandro Gallotti, a avut loc la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia", în prezenţa delegaţiilor italiană şi franceză, dar şi a consilierilor locali focşăneni.

„După cinci ani am reuşit să semnăm astăzi acest protocol de înfrăţire. Oficialităţile din Tivoli respectă muncitorii din Focşani prezenţi în oraşul Italian şi cred că a fost unul din motivele pentru care astăzi am semnat protocolul. Trăim cu senzaţia că poate facem şi noi ceva pentru românii din Tivoli şi să simtă că veghem asupra activităţii pe care o desfăşoară", a spus Decebal Bacinschi în cuvântul său.

La rândul său, Sandro Gallotti a făcut o prezentare a oraşului Tivoli, un oraş cu o cultură imensă, care a dat lumii trei papi şi un laureat al premiului Nobel.

„Căldura şi ospitalitatea cu care ne-aţi primit demonstrează ceea ce vom putea realiza împreună", a spus Sandro Gallotti.

În această după-amiază, în onoarea oaspeţilor italieni şi francezi, Ansamblul Focloric „Ţara Vrancei" şi corul „Pastorala" vor susţine un spectacol.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Vezi cine este sexy-moldoveanca din clasamentul mondial Miss Bikini! GALERIE FOTO

    Cristina Tcacenco are 19 ani şi i-a cucerit pe chinezi la ediţia din acest an a concursului „Mi ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole