Comisarii alungaţi de la Garda Financiară, repuşi pe post

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeful Gărzii Financiare Vrancea, Adrian Buzdrug, aşteaptă să-i pună la muncă pe comisarii reveniţi în posturi.
Şeful Gărzii Financiare Vrancea, Adrian Buzdrug, aşteaptă să-i pună la muncă pe comisarii reveniţi în posturi.

Cinci comisari au câştigat o primă bătălie în războiul cu statul, după ce la 1 august au fost concediaţi ca urmare a reurganizării Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Aceştia ar putea fi detaşaţi în vămile din Vestul ţării, unde este lipsă de personal.

Statul mai primeşte în Vrancea o lovitură de la angajaţii din sistemul bugetar de care s-a descotorosit în această vară. De această dată este vorba despre jumătate dintre salariaţii concediaţi cu data de 1 august de la Garda Finaciară, care au obţinut în instanţă să fie repuşi în funcţie, până la o sentinţă definitivă în procesul care urmează să se judece pe fond.

„Am fost la Bucureşti să duc hotărârea instanţei şi acum aştept pe fax ordinul de repunere în funcţie a celor cinci comisari. Azi dimineaţă am vorbit cu ei şi când vine decizia le înmânez legitimaţiile pentru a putea să-şi înceapă treaba", ne-a declarat Adrian Buzdrug, comisar şef al Secţiei Vrancea a Gărzii Finaciare.

Practic, cei cinci comisari care au câştigat acest drept de a se întoarce la serviciu aşteaptă din minut în minut decizia Comisariatului General al Gărzii Financiare prin care li se vor trasa noi sarcini de serviciu.

image

„Este şi normal să fim repuşi în funcţie. Este decizie executorie. Nu sunt nerăbdător să încep munca", ne-a spus nu cu mare satisfacţie Constantin Ciocârlan, unul dintre comisarii care a contestat în justiţie eliberarea sa din funcţie, dar şi modul cum a fost organizat concursul de ocupare a posturilor la nivelul Secţiei Vrancea a Gărzii Financiare.

Şi ceilalţi angajaţi se judecă

Pe lângă cei cinci comisari care au deja o hotărâre de repunere în funcţie, pe rolul instanţei se află şi contestaţiile celorlaţi cinci comisari care şi-au pierdut locurile de muncă în aceeaşi perioadă, fiind foarte posibil ca şi în cazul lor sentinţa să le fie favorabilă.

„Eu a introdus acţiunea mai târziu, pentru că am fost în concediu medical şi am fost concediat mai târziu decât ceilalţi colegi. Bineînţeles că voi face tot posibilul să câştig", ne-a precizat şi Mihai Bojoaică, un alt comisar rămas fără post în vara aceasta.

Potrivit unor informaţii din interiorul Gărzii Financiare, este posibil ca aceşti comisari care au cerut reintegrarea pe posturi să fie detaşaţi în Vestul ţării, la vămi, unde există un deficit de personal.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite