Cine sunt martorii din Vrancea în Dosarul „Trofeul calităţii”, soldat cu condamnarea lui Adrian Năstase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragoş Micu, şeful ISC Vrancea, a spus că "Trofeul Calităţii" a fost o idee bună
Dragoş Micu, şeful ISC Vrancea, a spus că "Trofeul Calităţii" a fost o idee bună

Simpozionul „Trofeul Calităţii în Construcţii", organizat în perioada aprilie - mai 2004 de Inspectoratul de Stat în Construcţii, a pus pe drumuri şi 11 vrânceni implicaţi mai mult sau mai puţin în această afacere a PSD.

Fostul premier Adrian Năstase şi avocaţii care l-au apărat în Dosarul de corupţie „Trofeul Calităţii" s-au plâns permanent că magistraţii de la Curtea Supremă le-au permis procurorilor să aducă 970 de martori ai acuzării, în timp ce în apărarea lui Năstase au fost admişi doar cinci martori.

Că lucrurile nu stau aşa o demonstrează mărturiile celor 11 vrânceni care au fost audiaţi în acest dosar, în majoritatea lor foşti angajaţi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, care nu au fost deloc acuzatori la adresa fostului premier, ci dimpotrivă.

De altfel, cei mai mulţi martori în acest dosar sunt angajaţii Inspectoratului de Stat în Construcţii din cele 41 de judeţe, de aici şi numărul impresionant de persoane audiate.

Potrivit periodicului „Propact" din Focşani, care s-a ocupat să obţină informaţii din acest dosar, şeful Serviciului control calitate lucrări de construcţii din Vrancea, Dragoş Micu a fost audiat la Parchet împreună cu alţi inspectori de specialitate.

Dragoş Micu a declarat că invitaţia de participare a fost transmisă de ITC Bacău, fără a exista un act scris.

Inspectoratului Judeţean i s-a solicitat să mediatizeze evenimentul, iar celor care intenţionau să participe le-au fost înmânate plicul cu invitaţia şi formularul de participare.

În cuprinsul acestuia era precizat cuantumul taxei de participare, condiţiile de participare şi numărul de cont al societăţii din Bucureşti în care trebuia efectuată plata.

Dragoş Micu a declarat însă procurorilor DNA că nu s-au făcut presiuni în acest sens şi că "ideea organizării acestui Trofeu al calităţii în construcţii mi s-a părut bună întrucât oferea posibilitatea contactului cu societăţi de construcţii şi proiectanţi cu realizări semnificative".

O altă persoană cunoscută care a fost citata ca martor este Doina Fodoreanu, fost şef al IJC Vrancea până în 2003, ulterior viceprimar şi apoi consilier local PNL, în prezent angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii.

image

Conform declaraţiei din dosar, aceasta s-a delimitat de "calitatea evenimentului", precizând că, în perioada în care Trofeul lua amploare, deţinea funcţia de viceprimar al Municipiului Focşani şi că a participat în calitate de invitat la faza teritorială a simpozionului de la Bacău, dar municipalitatea Focşani nu a plătit taxa.

Detaliile organizării simpozionului au fost cunoscute şi de fostul inspector şef judeţean adjunct în cadrul IJC Vrancea, Daniel-Constantin Gafiţa.

Acesta a precizat în declaraţie că, în prima fază, ITC Bacău a solicitat întocmirea şi transmiterea listei cu constructorii persoane fizice şi juridice din Vrancea.

Ulterior, le-au fost înmânate mai multe plicuri cu invitaţii de participare şi formulare de participare pentru constructori, în formulare fiind specificata şi taxa: 15 milioane persoanele juridice şi 5 milioane lei persoanele fizice.

I.T.C. Bacău - centrul de comandă al afacerii

"Conducerea ITC Bacău ne-a transmis să aducem cât mai mulţi participanţi. Plicurile cu invitaţii şi formulare de participare au fost distribuite prin inspectorii de specialitate în funcţie de sectorul arondat. Nu au fost exercitate nici un fel de presiuni asupra societăţilor să participe la simpozion. Din câte îmi amintesc au fost trimise invitaţii şi către beneficiari de lucrări de construcţii semnificativi. La Bacău au participat cu expoziţii SC Sibarex SA şi SC MBM Doaga SA", a mai declarat Daniel-Constantin Gafiţa.

Acesta a mai arătat că deplasarea la evenimente s-a făcut cu maşinile de la inspecţie.

„Alţi inspectori din cadrul IJC Vrancea au precizat că despre organizarea simpozionului comandat de Adrian Năstase au aflat fie de la superiorii de la Bacău, fie de la cei de pe plan local. O parte dintre inspectorii de specialitate din Vrancea au mărturisit chiar că au participat la simpozionul de la Bacău, dar şi la cel de la Bucureşti, şi că au primit materiale promoţionale. De asemenea, o parte dintre aceştia au arătat că au înştiinţat la rândul lor societăţile şi persoanele fizice despre mult trâmbiţatul eveniment", srie publicaţia Propact.

Liliana Costea, inspector de specialitate la IJC Vrancea din 2002, a declarat la DNA că la sediul instituţiei au fost afişate materiale privind organizarea simpozionului.

De altfel, în rechizitoriul DNA se arăta că mediatizarea evenimentului nu a fost făcută prin mijloacele obişnuite, totul făcându-se "intern".

"Am participat la faza teritorială a simpozionului care s-a desfăşurat la sala de atletism din municipiul Bacău. Lucrările simpozionului au durat câteva ore şi au constat în prezentarea de lucrări ale firmelor ce s-au înscris la concurs şi expoziţii cu materiale de construcţii. Participanţii au primit câte un calculator de birou, un pix, o ruletă şi un caiet personalizat. După simpozion, în aceeaşi locaţie a avut loc o masă festivă. Transportul s-a efectuat cu maşina de la inspecţie şi un microbuz", a arătat inspectorul în declaraţie.

Şi inspectorul de specialitate Constantin Truş a declarat că fiecare inspector avea obligaţia să ia legătura cu instalatorii sau constructorii pentru a mediatiza evenimentul.

"Ulterior, am aflat că taxa de participare pentru societăţi este de 15 milioane lei şi am realizat că este prea mare pentru posibilităţile societăţilor de instalaţii de pe raza judeţului Vrancea. Le-am spus reprezentanţilor acestora că nu merită să se înscrie. De pe raza judeţului Vrancea au achitat taxa de participare circa două societăţi de instalaţii, însă la faza teritorială nu am văzut reprezentanţii acestora", se arată în declaraţie.


Alţi martori din Vrancea în acest dosar sunt Cristian Prescorniţoiu şi Daniela Cornelia Silion, care au confirmat implicarea fostului premier Năstase, dar şi a ex-preşedintelui Ion Iliescu la aceste simpozioane, prin aceea că cei doi au participat la evenimentul de la Bucureşti.

Potrivit inspectorului de specialitate Cristian Prescorniţoiu, martor la rândul său, la acea dată IJC Vrancea nu avea inspector şef pentru că fusese revocat, astfel încât organizarea la nivel teritorial era coordonată de la ITC Bacău, de unde s-a transmis de altfel că sunt prea puţini participanţi de pe plaiurile mioritice.

Ultimii martori care au primit ca sarcină de serviciu mediatizarea evenimentului sunt Vasile Gheorghe Rovenschi , Virginia Ioniţă, Daniela Terna şi Mihaela Rusu. Cei patru inspectori vrânceni au participat la rândul lor la simpozioanele de la Bacău şi Bucureşti şi au precizat că, la nivel local, nu au fost exercitate presiuni, ci că doar s-a recomandat să se ia legătura cu toate firmele.

Şi "regele asfaltului", Dorinel Umbrărescu, este unul dintre martorii din dosarul penal, după ce a participat la simpozionul organizat la Bacău.

image

Potrivit declaraţiei date la DNA, Umbrărescu ar fi participat la acest simpozion la invitaţia Inspecţiei de Stat în Construcţii, în schimbul celor 20 de invitaţii primite fiind nevoit să achite suma de 300 de milioane de lei. Banii au fost achitaţi în contul unei societăţi din Bucureşti, care era în cuprinsul formularului de participare.

Judecarea dosarului "Trofeul Calităţii" a început pe 26 februarie 2009 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, miercuri, de ICCJ, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

Alte persoane condamnate în acest dosar sunt Irina Jianu, fosta şefă a I.S.C., Diana Gasparovici, Bogdan Popovici, Marina Popovici şi Cristian Vasile.

Potrivit rechizitoriului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, organizarea simpozionului „Trofeul calităţii în construcţii 2004" a fost făcută ilegal şi s-a desfăşurat în două etape: locală, la nivelul inspectoratelor teritoriale, şi una finală, la nivel de ţară. „Organizarea simpozionului constituie o formă mascată de colectare a unor sume de bani pentru campania prezidenţială a învinuitului Adrian Năstase, urmare a exercitării de către acesta a influenţei şi autorităţii decurgând din funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat asupra învinuiţilor, asupra unor membri de partid ce deţineau funcţii importante în instituţiile publice, cât şi asupra unor lideri locali de partid, primari, preşedinţi de consilii judeţene.

Conform „Formularului de înscriere" elaborat cu antetul Inspectoratului de Stat în Construcţii, participanţii trebuiau să achite o „taxă de participare" în cuantum de 5 milioane ROL pentru persoane fizice şi între 15 şi 20 milioane lei ROL pentru persoane juridice, în contul unor societăţi comerciale care primeau banii, şi anume: S.C. A ROND SRL Bucureşti, S.C. URBAN CONSULT SRL Bucureşti, S.C. CONTUR MEDIA SRL Bucureşti, S.C. AXA MANAGEMENT SRL Bucureşti şi SC MEDIA GLOBE ÎNVEST SRL", se arată în preambulul rechizitoriului.

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite