Cătălin Botezatu îşi prezintă colecţia la Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul va avea loc începând cu ora 19.00, în galeria Centrului Comercial Promenada Mall.

Sâmbătă seara, începând cu ora 19.00, Promenada Mall găzduieşte prezentarea colecţiei "Fashion TV by Cătălin Botezatu", eveniment desfăşurat sub egida concursului Miss Focşani.

Timp de aproximativ două ore, publicul vizitator are ocazia de a se delecta cu un program plin de surprize, în care organizatorii pun la bătaie premii pentru "cea mai fashion ţinută", "cel mai fashion hairstyle" şi "cele mai fashion accesorii pentru oamenii din public".

La Focşani, Cătălin Botezatu va prezenta cea mai recentă colecţie de lenjerie intimă şi costume de baie, pe care a denumit-o "Avatar", după numele peliculei de mare succes.

Inspirat de filmul Avatar

"Designerul a păstrat elementele şi personajele din minunata lume a Pandorei, pe care le-a adaptat însă la propria viziune. Piesele vestimentare sunt realizate din microfibră, în combinaţii de maro şi albastru, cu aplicaţii strălucitoare de cristale Swarovski şi imprimeuri speciale", se arată în prezentarea făcută de organizatori.

Evenimentul este urmat şi de un concurs de miss, dar şi de o prezentare de rochii realizată de zece manechine profesioniste. Manifestarea este televizată de canalul Fashion TV.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite