Calculatoare furate de la Liceul de Arte
0Laboratorul de informatică din cadrul Liceului de Arte „Gheorghe Tăttărăscu" din Focşani a fost spart, autori necunoscuţi furând nu mai puţin de opt monitoare LCD şi opt unităţi centrale.
„Sesizarea a fost făcută de către directoarea adjunctă a unităţii pe data de 8 iulie, însă nu se ştie cu certitudine când a avut loc furtul, deoarece în laborator nu mai intrase nimeni de două zile", declară inspectorul Cătălina Olteanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vrancea.
În urma primelor investigaţii, s-a stabilit că hoţii au pătruns în laboratorul situat la parterul liceului prin forţarea geamului termopan.
Valoarea totală a prejudiciului este de 15.200 lei. Cercetările continuă în vederea depistării autorilor, care vor trebui să răspundă penal pentru fapta lor.