Brutarii ne-au vândut pâinea mai scump
0
Pâinea din magazine a costat mai mult decât trebuia
Consiliul Concurenţei a amendat 31 de societăţi comerciale din Vrancea care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa de panificaţie, cu suma de 5,66 milioane de lei, pentru fixarea preţului de vânzare.
Reprezentanţii Consiliului Concurenţei spun că agenţii economici au practicat un preţ mai mare pentru un kilogram de pâine albă, respectiv 2,13 lei/kg, faţă de un preţ mediu de 1,56 de lei/kg.
"Astfel, prejudiciul adus de firmele care au format cartelul pâinii în judeţul Vrancea a fost estimat la 8,33 milioane lei", se arată în comunicatul remis de Consiliul Concurenţei.
Decizia instituţiei poate fi atacată în instanţă, la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, în termen de30 de zile de la comunicare.