Biroul de Adăpost Temporar este casă de urgenţă pentru copiii abuzaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În adăpost, copii sunt feriţi de abuzurile celor mari
În adăpost, copii sunt feriţi de abuzurile celor mari

În prezent, Biroul de Intervenţie, Consiliere şi Adăpost Temporar găzduieşte 14 copii.Personalul din cadrul acestui birou acordă servicii de suport şi adăpost temporar pentru copiii abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi.

Mădălina, Costel şi Cătălin sunt trei fraţi care au fost luaţi din familia lor şi aduşi la Biroul de Adăpost Temporar din Focşani în urmă cu doar trei săptămâni.


Copiii, din localitatea Vârteşcoiu, trăiau în condiţii mizere alături de cei doi părinţi care trăiesc în concubinaj.

"Aceşti părinţi îşi neglijau copiii şi nu îşi asumau responsabilităţile parentale. Fetiţa, în vârstă de opt ani şi cei doi băieţei, de patru şi respectiv doi ani, erau nemâncaţi, dezbrăcaţi, nespălaţi şi plini de păduchi, fiind nevoiţi să asiste la momentele de violenţă dintre părinţi" spune Violeta Pavelescu, şefa Biroului de Adăpost Temporar.

Acum, cei trei fraţi beneficiază de protecţie specială în regim de urgenţă până la pronunţarea instanţei judecătoreşti. Apoi, cel mai probabil, copiii vor fi daţi în plasament şi integraţi în familia unui asistent maternal.

„Este de dorit ca copiii să stea cât mai puţin la noi. Acesta este un centru de tranzit, unde se asigură protecţie pe perioada evaluării dosarului", mai spune Violeta Pavelescu.

Copiii pot fi vizitaţi de părinţi

De la începutul anului, aproximativ 80 de copiii neglijaţi sau abuzaţi au beneficiat de protecţia Biroului de Adăpost Temporar, unde în prezent se află 14 prichindei.

Aici, copiii participă la activităţi educaţionale, de socializare, primind şi vizitele părinţilor, cu excepţia abuzatorului care nu are acces în centru. De asemenea, copiilor li se oferă hrană, îmbrăcăminte şi îngrijire specializată.

Lecţii la Centru

În structura Biroului de Adăpost Temporar funcţionează şi un centru Educaţional de Zi ce are ca principal scop prevenirea abandonului şcolar, intregrarea şcolară, precum şi conştientizarea părinţilor cu privire la importanţa educaţiei copilului.

În prezent, acest centru este frecventat de 13 copii zilnic, între orele 8.00 şi 16.00. "Copiii care vin la acest centru provin din familii nevoiaşe, cu un venit redus. Noi le oferim o masă caldă în fiecare zi, îi ajutăm la lecţii şi îi includem în activităţi de socializare", spune Violeta Pavelescu.

De asemenea, sunt organizate serbări şi excursii tocmai pentru a veni în ajutorul acestor copii defavorizaţi care beneficiază şi de consiliere psiho - socială şi medicală.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite