Câinii luaţi de hingheri dintr-o grădiniţă din Focşani au fost aduşi înapoi de angajaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi dintre câinii care populau curtea Grădiniţei nr. 1 din cartierul Sud al Focşaniului au revenit în urmă cu mai bine de o săptămână. Aceştia fuseseră ridicaţi de hingheri însă au fost aduşi înapoi, conform spuselor părinţilor şi angajaţilor, după ce directorul grădiniţei a mers la adăpostul de la Goleşti.

"Câteva zile nu a mai fost nici un câine, au venit hingherii şi i-au ridicat. Apoi au reapărut doi trei dintre ei şi, ultima dată când au fost luaţi, au fost aduşi înapoi chiar de directorul grădiniţei", a declarat Florin Balaban, tatăl copilului care a fost atacat în luna februarie de unul dintre câinii care stau în curtea unităţii de învăţământ.

La vremea respectivă, tatăl copilului a depus plângere la Primărie însă cei care se ocupă de ridicarea câinilor nu au putut intra în curtea unităţii la refuzul directorului grădiniţei, directorul Mariana Călin.

După ce doi dintre ei, o femelă în vârstă şi un mascul mai tânăr, animalele au reapărut în curtea grădiniţei.

Directoarea neagă

"Nu eu am fost cea care i-a adus înapoi, este o colegă de-a mea care iubeşte la fel de mult animalele şi care a plătit pentru sterilizarea celui tânăr", a declarat Mariana Călin, directorul grădiniţei.

Personalul de la creşa alăturată susţine că, de la ultimul incident din luna aprilie, când un câine a muşcat o altă mămică care venea să îşi ia copilul, nu au mai fost incidente.

"De când au fost luaţi de hingheri aproape că nici nu se mai arată. Acum mai sunt doar cei doi câini, dar nu am mai avut probleme cu ei, stau retraşi acolo, într-un colţ şi fug când intră cineva străin în curte", a declarat Paraschiva Alexandru, asistenta şefă de la creşă.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite