Banii din fondul de rezervă al Guvernului ajung în special la primăriile PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PDL Alin Trăsculescu le-a satisfăcut doleanţele primarilor săi
Preşedintele PDL Alin Trăsculescu le-a satisfăcut doleanţele primarilor săi

Opt primării din Vrancea conduse de oameni ai partidului de guvernământ vor primi în total 4,050 de milioane, în timp ce şapte dintre primăriile USL primesc 2,3 milioane de lei.

În Monitorul Oficial 235 de vineri seară a fost publicată hotărârea privind alocarea sumelor din fonful de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru unităţile administrativ teritoriale.

În Vrancea, vor primi bani de la Guvern pentru plata arieratelor şi cofinanţarea proiectelor europene 15 primării, respectiv opt de la PDL şi şapte de la USL.

Primul Ministru Mihai Răzvan Ungureanu a fost mai darnic cu primăriile PDL, opt din cele nouă comune conduse de edilii partidului de guvernământ urmând să primească fiecare câte 450.000 de lei.

Acestea sunt Cîmpineanca, Cîmpuri, Dumbrăveni, Poiana Cristei, Soveja, Suraia, Ţifeşti şi Valea Sării, primarul „detertor" din Păuneşti fiind sărit de la „mălai".

Primăriile conduse de primari USL primesc prin hotărârea în cauză 2,320 milioane de lei, după cum urmează: Jariştea(PNL) - 380 mii lei, Mera(PNL) - 450 mii lei,Moviliţa(PNL) - 230 mii lei, Reghiu(PNL) - 450 mii lei, Nereju(PSD) - 180 mii lei, Paltin(PSD) - 180 mii lei, Răcoasa(PSD) - 450 mii lei.

În Vrancea sunt 72 de primării.

Intră pe focsani.adevarul.ro pentru a afla şi alte ştiri din Vrancea.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite