Asfaltul pentru gropile din carosabil e bun şi pentru alei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi străzile din Focşani arată jalnic, aleea din dreptul unui punct termic din municipiu e "nou - nouţă".

În timp ce străzile din Focşani, multe dintre ele reparate în toamna trecută, sunt pline de cratere iar şoferii şi-au stricat maşinile tot încercând să le evite, sunt şi zone în oraş care beneficiază de generozitatea celor care decid priorităţile legate de asfaltare.

Este şi cazul terenului viran din dreptul Punctului Termic Nr. 33, aflat în zona de nord a oraşului şi situat între străzile Culturii şi Ion Basgan, unde a răsărit o alee asfaltată ca la carte, pe care pot să-şi poarte paşii numai lucrătorii punctului termic în cauză.


În total, la această alee s-au turnat peste 30 de metri pătraţi de asfalt, încărcătură cu care s-ar fi putut plomba fără probleme toate găurile din carosabil de pe cele două artere de circulaţie amintite. Problema este că nimeni nu a plătit pentru impresionantul petec de covor asfaltic, care în costă peste o mie de lei, socotind după calculele celor care lucrează în domeniu.

Cine plăteşte

"Noi nu am cerut să ni se toarne asfalt în faţa Punctului Termic 33. Avem un contract cu cei de la CUP Salubrizare care intervin să asfalteze în urma unor avarii ale noastre, dar acolo nu a fost cazul. O să mă informez", ne-a declarat Valter Popescu, directorul ENET Focşani.

Nici viceprimarul Vasile Dobre, care se ocupă de programul de reabilitare a străzilor, nu cunoaşte de ce a trebuit asfaltată acea alee dintre blocuri. Locatarii din zonă spun că drumul în cauză putea să mai aştepte.

"E strigător la cer. Probabil că a funcţionat mica înţelegere care se practică în România. Cei de la punctul termic i-au chemat pe ăştia de la asfaltări să le plombeze o groapă şi ei au asfaltat o alee întreagă, făcând abstracţie de cum arată străzile din zona noastră", spune focşăneanul Marcel Vâlcu.


"Marea peticire", în ritm de melc

Primăria Focşani a alocat în această primăvară, din bugetul local, suma de 150.000 de lei pentru lucrările de plombare de pe străzile municipiului. Numai că lucrările se desfăşoară anevoios şi cu utilajele rudimentare ale Companiei de Utilităţi Publice, astfel că impresia generală a populaţiei a rămas aceeaşi, şi anume că străzile Focşaniului arată ca după bombardament.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite