Angajaţii ENET Focşani au intrat de astăzi în şomaj tehnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de două luni, aceştia vor fi retribuiţi cu 75% din salariul de bază. Implicit, trimiterea celor peste 350 de angajaţi acasă înseamnă continuarea suferinţei până la toamnă pentru 20000 de familii de focşăneni, care nu au apă caldă de o lună.

Ceea ce se anticipa de cel puţin o lună, privind trimiterea în şomaj tehnic a angajaţilor societăţii de furnizare a apei calde şi căldurii în Focşani, a fost pus în practică începând de astăzi.

Aproximativ 350 de salariaţi, din cei 390 cât numără ENET, vor sta acasă două luni, august şi septembrie, răstimp în care vor fi retribuiţi, aşa cum prevede Codul Muncii, cu 75% din salariul de bază.

Măsura a fost luată pentru a se putea face economii la cheltuielile cu salariile, astfel încât să se adune bani pentru plata facturii la gaze, combustibil tăiat încă din luna februarie de către GDF Suez.

„A fost luată în discuţie şi reducerii săptămânii de lucru la patru zile, una fiind neplătită. Deoarece în varianta şomajului tehnic economiile pentru societate erau mai mari, s-a ales, cu acordul sindicatului, această soluţie. Este posibil ca unii dintre salariaţi să-şi găsească în acest timp alte slujbe, mai bine plătite, dar ne asumăm acest risc şi mizăm pe loialitatea angajaţilor", spune directorul ENET, Valter Popescu.

Află mai multe amănunte în ediţia de Moldova a cotidianului "Adevărul" de astăzi.

Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din oraş, împreună cu ediţia naţională a Adevărul (48+16 pagini), la preţul unic de 1,9 lei.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite