Stiri din Focsani

Ambulanţa a pierdut dializaţii şi o grămadă de bani publici

6 martie 2010, 11:16 |  Autor: Gabriel Sava | 

Cuvinte cheie: dializaţi, ambulanţă, bani publici, confidenţial, Focşani,

Alexandru Căldărescu a aşteptat două ore să fie dus de ambulanţă acasă.

Focşani

Alexandru Căldărescu a aşteptat două ore să fie dus de ambulanţă acasă.

 

Bolnavii s-au plâns de nenumărate ori că salvarea a întârziat să-i ia de la domiciliu ori după terminarea tratamentului. Autorităţile refuză să comunice suma care a „sărit" din buzunarul Serviciului de Ambulanţă pentru a merge la BGS, o firmă privată care îi transportă acum pe dializaţi.

International Healthcare Systems (IHS), firma care deţine Centrul de Dializă de la Focşani nu a mai prelungit contractul cu Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vrancea.

Transportul persoanelor dializate a fost preluat, de la 1 martie, de un operator privat, respectiv de firma BGS. "Începând cu 1 martie, transportul pacienţilor dializaţi se efectuează cu sprijinul companiei BGS, cu care lucrăm de patru ani în toate cele şapte centre IHS din ţară", se arată într-un răspuns al companiei IHS.


Citiţi şi: Gropile pun salvările pe chituci

Mister pe bani publici

Deşi pierde peste 70.000 de lei lunar iar pacienţii s-au declarat în repetate rânduri nemulţumiţi de întârzierile maşinilor, directorul SAJ nu vede în acest lucru o problemă. „Nouă ni s-a comunicat încetarea contractului de la 1 martie 2010. Nu a fost o decizie în privinţa căreia să fim consultaţi", a declarat Cristian Onia, directorul SAJ Vrancea.

Mai mult decât atât, conducerea SAJ a refuzat să comunice oficial care este valoarea serviciilor medicale oferite pacienţilor dializaţi, pe motiv că în contractul cu IHS există o clauză de confidenţialitate, chiar dacă sumele în discuţie provin din bani publici.

Supăraţi foc pe Salvare

În urmă cu o săptămână, când dializaţii erau încă transportaţi de autospecialele SAJ, pacienţii aşteptau cu orele să fie luaţi de salvare. „De 12 ani fac dializă şi mereu a fost aşa. Nu sunt serioşi, se poate să aştept atâta, de două ore stau pe hol. Să ne ducă cine o fi, că de ăştia ne-am săturat", ne - a spus supărat Alexandru Căldărescu, de 65 de ani din Slobozia Ciorăşti. „Am stat şi am aşteptat, ce să facem? Nu e pentru prima dată când se întâmplă", ne-a declarat şi Mariana Vrînceanu, din Coteşti.

În Vrancea, la Centrul de Dializă al IHS, sunt înscrişi 165 de vrânceni care fac hemodializă şi dializă peritoneală.

Pentru fiecare şedinţă de dializă, IHS primeşte din partea Casei Naţionale pentru Asigurări de Sănătate suma de 472 lei.

Pacienţii din judeţ fac, în funcţie de gravitatea afecţiunii, două sau trei şedinţe de dializă. „Confortul şi siguranţa pacienţilor, precum şi calitatea serviciilor sunt cele mai importante aspecte de care compania noastră ţine cont, atât în activitatea de zi cu zi, cât şi în selecţia furnizorilor săi", a declarat conducerea companiei IHS vizavi de rezilierea contractului cu SAJ Vrancea.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Unde „navigăm“ în 2012

    Anul acesta va marca dezvoltarea reţelelor sociale, a cumpărăturilor online și a plăților cu te ...

    Sexul, sport extrem

    De multe ori, o activitate plăcută se poate transforma într-una extrem de dureroasă din cauza u ...

    Un bărbat din judeţul Neamţ a fost băgat în spital de cal

    Pe drumul naţional 17 B a avut loc un accident grav de circulaţie, provocat de un cal. ...

    Angajată a ambasadei Marii Britanii, sechestrată de un taximetrist pe aeroportul Băneasa: a blocat uşile maşinii şi i-a cerut 300 de euro

    Şoferul care făcea ilegal taximetrie în faţa aeroportului a blocat uşile maşinii şi a obligat-o ...

    Culmea huliganilor: Au vandalizat Statuia Fecioarei din Piaţa Maria!

    Au dărâmat statuia din Piaţa Mariei şi au lăsat fecioara călcată pe pământ! Joi dimineaţa, timi ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole