Amânare/Dosarul lui Oprişan, judecat la toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul de corupţie Oprişan & Co în care preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Marian Oprişan şi alţi cinci funcţionari din instituţie sunt judecaţi încă din 2006 pentru acte de corupţie însumând un prejudiciu de două milioane de euro adus statului, a fost amânat din nou până pe 29 septembrie de magistraţii de la Judecătoria Cluj.

Motivul: depunerea de probe, în speţă expertize tehnice şi contabile cerute de avocaţii inculpaţilor.

Procurorii Anticorupţie îi acuză pe inculpaţi că au plătit lucrări pentru reabilitarea mai multor drumuri comunale în timpul campaniei electorale din 2004, lucrări ce nu au fost executate nici în ziua de astăzi.

Cei şase inculpaţi din dosar sunt acuzaţi de fals, uz de fals, abuz în serviciu şi încredinţarea de credite în alte scopuri.

Din dosar a fost disjunsă cauza oamenilor de afaceri care s-au ocupat de aşa-zisele lucrări. Printre aceştia se numără şi omul de afaceri Corneliu Prunache.

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite