Ajutoarele de căldură la Focşani: au venit normele, însă formularele mai întârzie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Violeta Balica va mobiliza administratorii să adune cereri de la populaţie
Violeta Balica va mobiliza administratorii să adune cereri de la populaţie

Cererile pentru beneficiarii ajutoarelor de căldură vor putea fi depuse de populaţie abia de săptămâna viitoare, după ce Primăria Focşani va tipări formularele. Familiile care au un venit lunar sub 615 lei de persoană primesc şi în acest an ajutor de căldură. Ajutoarele se acordă în funcţie de venit.

Noile condiţii de acordare a ajutoarelor de căldură pentru persoanele cu venituri mici au fost publicate în Monitorul Oficial. Ordonanţa de Urgenţă 86/2010 prevede că de ajutoare vor beneficia familiile sau persoanele singure care au un venit sub 615 lei/membru de familie, banii urmând a fi plătiţi pentru sezonul rece, începând cu luna noiembrie şi până în martie, inclusiv.

Ajutoarele se acordă diferenţiat, în funcţie de venit, persoanelor care folosesc ca sursă de încălzire energia termică, gazele naturale, lemnele, cărbuni sau combustibili petrolieri.

Condiţia este ca persoanele care solicită ajutorul să depună la Primărie sau la administratorul blocului o cerere însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia.
9.000 de cereri

"De când a început frigul mă întreabă toată lumea când se începe depunerea cererilor pentru ajutor. Încă nu am fost înştiinţată de la Primărie, dar probabil acţiunea va începe după data de 15 octombrie", ne-a declarat Violeta Balica, preşedinte al Uniunii Asociaţiilor de Proprietari din Focşani.

"Am comandat vreo 15.000 de formulare, deşi ne aşteptăm cam la 9.000 de cereri. Mai sunt oameni care greşesc formularele şi atunci trebuie să fim pregătiţi. Odată ce vom avea tipizatele, săptămâna viitoare vom primi cererile de la populaţie. Anul trecut au fost 9.500 de cereri depuse", ne-a declarat Dan Cazaciuc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Focşani.

Faţă de anii trecuţi, focşănenii cu depozite bancare peste 3000 de lei, care au un autoturism mai mare de 1600 cmc sau animale în gospodărie nu vor mai primi ajutor de căldură.

Cine primeşte ajutorul

În funcţie de venit, beneficiarii ajutoarelor primesc sume cuprinse între 19 şi 54 de lei/lună, în cazul persoanelor care folosesc ca sursă de încălzire lemnele sau cărbunii.

Pentru energie termică şi gaze naturale procentul de compensare este următorul: până la 155 de lei-90%, între 155,1 lei şi 210 lei - 80%, între 210,1 lei şi 260 lei - 70%, între 260,1 lei şi 310 lei - 60%, între 310,1lei şi 355 lei - 50%, între 555,1 lei şi 425 lei-40%, între 425,1lei şi 480 lei-30%, între 480,1 lei şi 540 lei -20% şi între 540 lei şi 615 lei - 10%.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite