Adăpost de animale făcut scrum la Cîrligele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma verificărilor efectuate de pompieri s-a constatat că evenimentul s-a produs în urma folosirii intenţionate a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

În data de 20 august a.c., în jurul orei 02.10, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU - Ambulanţă, anunţa producerea unui incendiu ce se manifesta la un adăpost de animale, proprietatea numitului Fănel C. din localitatea Cîrligele.

Pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-au deplasat la faţa locului două echipaje cu două autospeciale de stins incendii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani.

La sosirea la locul intervenţiei s-a constatat că incendiul se manifesta la un adăpost de animale, flăcările cuprinzând şi fânarul construit deasupra, pe o suprafaţă de cca. 300 mp.

Incendiul a fost lichidat fără să se extindă la casa de locuit.

"În urma acestuia au ars adăpostul de animale, construit din lemn cu învelitoare din plăci de azbociment, pe o suprafaţă de aproximativ 300 mp, 20 tone lucernă, mălai, porumb şi s-au deteriorat trei aparate de sudură, trei flexuri şi două drujbe. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că, cel mai probabil evenimentul s-a produs în urma folosirii intenţionate a sursei de aprindere pentru a genera incendiul", se arată în comunicatul de presă al ISU Vrancea.

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite