Primarul Bacinschi despre beneficiarii Cantinei de Ajutor Social: „Unii vând mâncarea pe care o primesc”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Bacinschi spune că beneficiarii au nevoie de hrană caldă
Primarul Bacinschi spune că beneficiarii au nevoie de hrană caldă

Acuzele au fost aduse în contextul în care în ultima perioadă s-a înmulţit numărul celor care solicită de la cantină hrană rece, sub pretextul că sunt bolnavi.

Primarul Decebal Bacinschi spune că intenţia primăriei de a face bine persoanelor în nevoie nu este apreciată de beneficiarii Cantinei de Ajutor Social, care au ajuns să dicteze ce fel de mâncare trebuie să primească.

Edilul a precizat că în ultima perioadă tot mai mulţi beneficiari au început să ceară hrană rece, în baza unor adeverinţe medicale prin care doctorii recomandă persoanelor respective să ţină regim.

„Cantina nu a fost creată ca magazin de desfacere, ci pentru servirea mesei calde de două ori pe zi. Am trimis o adresă la DSP să ia legătura cu medicii de familie şi să ne spună cine trebuie să beneficieze de hrană rece, pentru că nu este normal ceea ce se întâmplă. Unii iau mâncarea şi o vând", a declarat primarul Decebal Bacinschi.

Asistaţii de la Cantina de Ajutor Social rămân fără hrană dacă nu-şi plătesc taxele şi impozitele

Potrivit şefei Cantinei de Ajutor Social Focşani, beneficiarii care au cerut hrană rece au adeverinţe de la acelaşi medic.

„Au scris că le trebuie regim alimentar. Medicii spun că suferă de boli precum anemie, bronşită, retard mintal, aşa că şi hrana este pe măsură, respectiv carne de pasăre, brânză dulce, lapte bătut", a precizat Angela Lungu, şefa Cantinei de Ajutor Social.

În evidenţele Cantinei sunt 421 de beneficiari, norma de hrană zilnică acordată fiecăruia dintre ei fiind în sumă de 6 lei.

Intră pe focsani.adevarul.ro pentru a afla şi alte ştiri din Vrancea.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite