Supraveghetorul de la spitalul de nebuni acuzat de viol a fost repus în funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

George Scrioneţ, supraveghetorul de 39 de ani de la Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni cercetat pentru viol asupra unei paciente a fost repus în funcţie de conducerea unităţii. Motivul: nu există probe pentru faptele reclamate de femeie.

George Scrioneţ fusese retrogradat ca muncitor necalificat în curtea spitalului pe 20 februarie, după ce medicii au aflat că în data de 12 februarie a întreţinut relaţii sexuale cu una dintre, o femeie de 30 de ani, profitând de lipsa de discernământ a acesteia.
Deşi poliţia nu a finalizat încă cercetările iar directorul spitalului, Costel Negoescu, recunoaşte că supraveghetorul a avut dintotdeauna un comportament neadecvat, acesta a fost repus în funcţie, de această dată însă doar la pavilionul pentru bărbaţi pentru următoarele şase luni.

Poliţia cercetează
„Este adevărat că el are un comportament nu tocmai potrivit. I s-a atras atenţia şi înainte în legătură cu unele paciente că le tot punea muzică la telefon. Era aiurit aşa. Dar nu se poate proba nimic. Nu există probe iar declaraţia femeii nu este susţinută de nimeni şi cum ea nu are discernământ, Codul Muncii nu ne dă voie să îl dăm jos din funcţie. Dacă poliţia va da un verdict în defavoarea lui, atunci vom lua din nou măsuri asupra lui", ne-a declarat directorul spitalului, Costel Negoescu.
Poliţia continuă cercetările în acest caz, Scrioneţ fiind cercetat penal pentru viol. Supraveghetorul a mai fost sancţionat în 2008 cu 5% din salariu timp de trei luni după ce a pălmuit un alt pacient. De asemenea, George Scrioneţ a avut contractul de muncă desfăcut pentru indisciplină în 1996 la Administraţia Pieţelor Focşani, unde era taxator.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite