A încercat să-şi pună capăt zilelor cu pastile
0
Bărbatul a ajuns la UPU
Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din municipiul Focşani, a luat decizia de a încheia socotelile cu viaţa chiar în preajma sărbătorilor de iarnă.
Focşăneanul a ajuns aseară la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean "Sfântul Pantelimon" în stare critică, după ce a înghiţit mai multe pastile Xanax şi Diazepam.
Medicii au luat decizia de a-l interna la Secţia de Terapie Intensivă, iar în această dimineaţă, după ce şi-a mai revenit, a fost mutat la Interne. Bărbatul nu a vrut să dezvăluie motivele care l-au determinat să recurgă la acest gest.