52 de elevi vor fi daţi afară de la Liceul de Arte pentru că aşa vor cei de la Ministerul Educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dintre cele 181 de locuri solicitate de Inspectoratul Şcolar Vrancea pentru clasele I-V la Liceul de Arte din Focşani au fost aprobate doar 129 de locuri.

După ce numărul locurilor s-a redus simţitor, conducerea Liceului de Arte nu va mai putea şcolariza copii în clasele I - V. "Noi am cerut 181 de locuri şi ni s-au aprobat cu 52 de locuri mai puţine", recunoaşte profesoara Doina Collavini.


Unul dintre copiii cei mai talentaţi ai Liceului de Arte este Robert Chiorescu. Are numai nouă ani şi este în anul al III-lea de studiu la pian, la clasa profesoarei Doina Collavini.

„Nu-mi este teamă nici dacă va fi nevoie să dăm un examen prin care să se aleagă copiii cei mai buni. Dacă voi învăţa o piesă frumoasă, mai grea, de exempu "Fur Elise" a lui Beethoven, şi dacă voi cânta foarte bine, sigur voi rămâne printre cei mai buni", spune tânărul muzician. Mulţi sunt în această situaţie.


Părinţii, afectaţi


Speriaţi de această decizie absurdă, părinţii sunt şi ei afectaţi la fel ca şi copiii lor. Dana Chiorescu, mama pianistului Robert Chiorescu, crede că decizia minsiterului este aberantă.


"Este o activitate costisitoare şi, cel puţin în condiţiile economice actuale, nu mulţi părinţi îşi permit să le ofere copiilor cursuri în particular, indiferent cât de mult îşi doresc. Un pian la mâna a doua costă 1.000 de euro", spune Dana Chiorescu.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite