22 de elevi de la Şcoala “Ion Basgan” contribuie la înfrumuseţarea Rezervaţiei Naturale “Focul Viu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii spun că au fost neplăcut impresionaţi de faptul că au găsit foarte multă mizerie în Rezervaţia de la Andreiaşu

Prin proiectul de ecologizare a rezervaţiei naturale "Focul Viu", cei 22 de elevi şi-au propus să valorifice resursele ecologice din zonă, prin scoaterea în evidenţă a ineditului locurilor şi atragerea de voluntari care să contribuie la un mediu curat.

"La ora de biologie , doamna profesoară ne-a prezentat regulamentul concursului naţional eco-civic ,,Tara lui Andrei".Am acceptat provocarea, am format echipa şi am pornit în căutarea unei probleme. Datorită aşezării geografice şi a bogăţiilor naturale de care dispune judetul nostru, ne-am îndreptat atenţia către Rezervaţia ,,Focul Viu". Am fost neplăcut impresionaţi de urmele lăsate de "civilizaţie". Din această cauză propunem instalarea mai multor coşuri de gunoi şiamenajarea unei rampe de gunoi" ne-a declarat Bogdan Munteanu, coordonatorul proiectului.

image

Cu resurse proprii, elevii au făcut afişe pe care le vor împărţi celor care vin să-şi petreacă timpul liber în rezervaţia natural de la Andreiaşu.

Ei speră că demersul lor va da roade. Mai mult decât atât, şi-au propus să reînvie tradiţia Festivalului Folcloric de la "Focul Viu", festival care a fost înterupt în ultimii doi ani.

Proiectul elevilor de la Şcoala "Ion Basgan" poate fi votat începand cu data de 24 mai 2010 pe www.taraluiandrei.ro.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite