Craiova: Condescu: „Meciul cu Universitatea a devenit de şase puncte!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marin Condescu, preşedinte Pandurii
Marin Condescu, preşedinte Pandurii

Pandurii Târgu-Jiu şi Universitatea Craiova se vor duela luni, într-un meci care a devenit capital pentru ambele echipe.

Jocul se anunţă important pentru gorjeni din mai multe puncte de vedere, primul fiind salvarea de la retrogradare, iar al doilea mutarea echipei pe un alt teren, pentru refacerea suprafeţei de joc de la Târgu-Jiu.

Referitor la confruntarea cu Ştiinţa, preşedintele pandurilor, Marin Condescu, consideră situaţia ambelor echipe foarte dificilă, fapt ce face meciul deosebit de important pentru salvarea de la retrogradare: „Şi Pandurii şi Craiova au o situaţie deosebit de dificilă în clasament. Ei au trei puncte în spatele nostru, iar acest meci devine unul de şase puncte. O victorie a noastră ne-ar aduce în ape mai liniştite. Îmi pare rău că s-a ajuns aici, dar asta este situaţia“. 

„Meciul de luni cu Universitatea Craiova devine definitoriu pentru demararea lucrărilor la terenul de joc. Nu cred că vom putea juca la Motru mai devreme de meciul cu Steaua, dacă lucrurile merg bine pentru noi“, crede Condescu.

Oficialul gorjenilor spune că a fost dezamăgit de debutul echipei în retur şi se aşteaptă ca echipa să-şi fi revenit acum: „Dezamăgirea a fost mai mare după primul meci, cel cu Astra, nu acum. Faţă de jocul de la Vaslui, pierdut cu 2-1, cel cu Astra pare cea mai gravă problemă a noastră, pentru că a fost acasă şi pe acela trebuia neapărat să-l câştigăm. Dar sper să-şi fi revenit echipa şi să câştige cu Universitatea“.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite