Trei persoane din Dolj au fost ameninţate în casă în toiul nopţii de un fost deţinut. Agresorul riscă 5 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În toiul nopţii, trei doljeani au fost ameninţati cu moartea de un fost deţinut care îşi căuta iubita. Bărbatul este acuzat de violare de domiciliu în formă continuată şi trei infracţiuni de  ameninţare

Gheorghe Motreanu, în vârstă de 51 de ani, riscă acum să îşi petreacă următorii cinci ani în spatele gratiilor. În momentul în care a fost reţinut a adresat ameninţări şi la adresa poliţiştilor. „Asupra persoanei în urma controlului corporal efectuat de poliţişti, au fost găsite patru şurubelniţe şi o foarfecă, obiecte care au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor. A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de violare de domiciliu în formă continuată şi trei infracţiuni de ameninţare. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore“, a spus Alin Apostol, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Bărbatul acuzat de violare de domiciliu şi ameninţare are antecedente penale. A mai fost închis pentru o serie de furturi. Gheorghe Motreanu va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi cu propunerea de arestare preventivă.
 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite