Un profesor din trei, "corijent" la Titularizare în Dolj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cele 663 de lucrări corectate la nivelul judeţului Dolj, 215 au fost notate sub 5.

O treime dintre candidaţii din acest an la Titularizare (215 din 663) nu au reuşit nici măcar să obţină nota de trecere, deşi ar fi trebuit să ia cel puţin 7 pentru a putea spera la un post de titular. Dezastrul de la concursul de titularizare era previzibil, întrucât mulţi dintre candidaţi au părăsit sala după primele 60 de minute minime regulamentare.

252 de cadre didactice au obţinut note între 5 şi 6,99, iar cei care pot spera la un post de titular sunt doar 193.

Cele mai multe note peste 7 s-au înregistrat la Limba şi Literatura Română (32), la Educatoare şi Geografie (câte 24) şi la Matematică (22). Pentru profesorii de Limba si Literatura Română, însă, veştile nu sunt bune, întrucât nu există niciun post titularizabil pe specialitatea lor.

Numărul posturilor titularizabile a fost, anul acesta, de 40, pe alte două neînscriindu-se candidaţii (la Alimentaţie Publică şi Pedagogie).

VEZI AICI CE NOTĂ AI OBŢINUT LA TITULARIZARE!

Rămâi pe craiova.adevarul.ro pentru mai multe amănunte!

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite