Protest faţă de decizia Senatului în cazul lui Gabriel Oprea. Craiovenii au anunţat că vor ieşi în stradă în această seară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oprea susţine că votul dat în Senat, care blochează anchetarea morţii poliţistului Bogdan Gigină, nu-l face imun în faţa Justiţiei FOTO Mediafax
Oprea susţine că votul dat în Senat, care blochează anchetarea morţii poliţistului Bogdan Gigină, nu-l face imun în faţa Justiţiei FOTO Mediafax

Protestul a fost iniţiat pe Facebook, iar craiovenii au anunţat că vor ieşi în această eară în stradă. Manifestarea faţă de decizia Senatului în caul lui Gabriel Oprea va avea loc în Piaţa Mihai Viteazul, între orele 18.00-21.00.

Oamenii sunt nemulţumiţi după ce Senatul a votat împotriva urmăririi penale faţă de Gabriel Oprea. „Poliţistul Bogdan Gigină a murit în timpul serviciului, când era antemergător pe motocicletă şi deschidea drumul coloanei oficiale organizate pentru ministrul de interne, şeful său. Un poliţist a murit, dar cel identificat de procurori ca vinovat de ucidere din culpă nu va ajunge în faţa justiţiei, din cauza celor din Senatul României, care se cred deasupra legii. Fraţilor, nu sunteţi. Nici dumnezei şi nici invincibili", mai scriu iniţiatorii mişcării de protest, pe pagina intitulată "Oprea, eşti cercetat, trebuie să fii judecat!", au scris iniţiatorii protestului pe pagina de Fcaebook.

Mitingurile vor avea loc la Bucureşti, în faţa Senatului, la Timişoara, în Piaţa Operei, la Braşov, în faţa Prefecturii, la Constanţa, în Parcul Primăriei, la Cluj, în Piaţa Unirii, la Craiova, în Piaţa Mihai Viteazul, la  Iaşi, în Piaţa Unirii şi la Galaţi, în parcul din faţa fostului cinematograf Ţiglina.

Senatorii au votat împotriva cererii DNA privid urmărirea penală în cazul lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă. „Ieşim în stradă pentru cei care nu mai sunt printre noi şi nu-şi mai pot cere singuri dreptatea. Ca sa fie foarte clar: pentru Gabriel Oprea nu s-a cerut reţinerea, arestarea sau altă măsură preventivă. S-a cerut accesul liber al Justitiei pentru a se putea stabili conform normelor statului de drept şi ale democraţiei dacă este sau nu vinovat. Dar PSD şi acoliţii din ALDE şi PRU au pus statul de drept între paranteze din nou, l-au ridicat pe Oprea deasupra legii. Poţi să furi, poţi să ucizi, poţi să faci orice dacă esti parlamentar. Asta a decis Senatul, camera superioară a Parlamentului, instituţia fundamentala a democraţiei", au scris iniţiatorii protestelor pe reţeaua de socializare.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite