Peste 500 de persoane s-au mutat peste noapte în comuna doljeană Gherceşti. Toţi au obţinut vize de flotant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dintre cele 559 de persoane, 222 figurează că s-au mutat la 13 adrese.Oamenii legii au intrat pe fir imediat cum au aflat în comuna Gherceşti, din judeţul Dolj, au apărut sute de vize de flotant. S-a întocmit dosar penal pentru  fals, uz de fals şi abuz în serviciu împotriva unor funcţionari publici.

Oamenii susţin că la anumite adrese figurează câte 20 sau 30 de personae, deşi în realitate nu locuiesc mai mult de două, trei personae  „Au venit acum aici cu votarea. Până acum de ce nu călcat nimeni pe aici. Cine vrea domnişoară să se mute de la oraş la ţară? Aici nu ai condiţii de trai aşa de bune. Au făcut acest lucru pentru bani“, a spus Ioana Militaru.

 Populaţia totală a comunei Gherceşti este de 2.269 de persoane, astfel că cele 559 de persoane ar putea influenţa rezultatul alegerilor locale.

„S-au întors în comună“

Viceprimarul comunei Gherceşti, susţine că oamenii care au plecat cu ani în urmă din localitate au cerut să se reîntoarcă înapoi, iar astfel le-au fost făcut vize de flotant „Avem o loclitate prosperă, iar oamenii s-au întors în comună. Nu văd nimic anormal“, a spus Aurel Stan.


Adrian Căpraru, purtătorul de cuvînt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, a declarat că în comuna Gherceşti au fost începute verificări şi urmează să fie audiate toate cele 559 de persoane care figurează ca având viză de flotant.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite