Un pensionar a găsit un obiect străin într-o pâine: „M-au plimbat de la OPC la DSV şi nu am rezolvat nimic!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un pensionar din Craiova a găsit un obiect în pâine şi a fost plimbat fără rost între instituţii. Bărbatul spune că de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului Dolj a fost trimis la Direcţia Sanitar Veterinară Dolj unde a aflat că dacă analizele de laborator nu vor scoate o neregulă va trebui să le achite din propriul buzunar.

Decât să reclami o neregulă care ar putea afecta sănătatea oamenilor, mai bine îţi vezi de treabă. Aceasta este concluzia la care a ajuns un pensionar din Craiova. Aventura lui Aurică Popescu (75 de ani) cu insituţiile statului a început săptămâna trecută, atunci când pensionarul a cumpărat o pâine cu surprize de la brutăria de unde îşi face cumpărăturile de o viaţă întreagă.

„Atunci când am ajuns acasă şi m-am pus la masă, a observat nevastă-mea înainte să taie pâinea că are o pată neagră. Cu cuţitul a săpat pe lângă acea pată şi a scos un obiect lung care seamănă cu un gândac sau poate cu o sfoară. Ne-am speriat. Dacă mâncam pâine fără să observ?“, a povestit bătrânul. Indignat de faptul că s-ar fi putut îmbolnăvi, bătrânul a plecat cu tot pâine şi obiect la sediul Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Dolj pe care l-a găsit destul de greu din cauză că în faţa curţii insituţiei nu este nicio plăcuţă.

image

„Nu avem cu ce să-l ajutăm“

Întâmpinat de comisarii OJPC Dolj, pensionarul a fost rapid redirecţionat cu amabilitate către Direcţia Sanitar Veterinară Dolj, compartimentul Siguranţa Alimentelor . „Noi nu avem cu ce să îl ajutăm. Doar în condiţiile în care ne solicita atunci când a cumpărat pâinea şi veneam acolo pentru a identifica martori puteam să îl ajutăm. Aşa se întâmplă în toate ţările europene, şi la nemţi e la fel. Se procedează aşa pentru că oricine poate să facă sesizare dacă are ciudă pe un patron“, ne-a explicat ulterior Valentin Drăgoescu, comisarul-şef OJPC.

Pe înţelesul tuturor, în astfel de cazuri comisarii OPC trebuie să organizeze un soi de flagrant ca să aibă sorţi de izbândă din cauza legislaţiei în vigoare. Cu optimismul înjumătăţit, bătrânul s-a îndreptat spre sediul Direcţiei Sanitar Veterinare Dolj. „La DSV, după ce m-au plimbat pe la trei ghişee am aflat că nu am cum să fac nimic fiindcă nu am bonul de la vânzătoare. Păi, ăştia nu dau niciodată bon!“, spune bătrânul dezamăgit şi de neregulile fiscale.

image

Timp pierdut

Deşi o persoană rău intenţionată ar fi putut face rost de acel bun foarte simplu cumpărând o altă pâine şi solicitând bon, bătrânul a preferat să se resemneze, mai ales că a aflat o altă hibă a legislaţiei. „Mi-au spus cei de la Direcţia  Sanitar Veterinară că dacă eu cer probe la laborator şi se dovedeşte că acel obiect nu este dăunător organismului eu sunt obligat să plătesc analizele care ajung şi la zece milioane de lei. Păi eu am muncit să plătesc analize din cauza legilor de doi lei pe care le-au făcut ei. Dacă depistau că de fapt e făină, dar are altă culoare din cine ştie ce cauze, nu eram bun de plată?“, spune indignat bătrânul, care în încercarea de a trage un semnal de alarmă s-a ales doar cu timp pierdut de pomană şi bani cheltuiţi pe mijloace de transport.

image

Pensionarul s-a resemnat spunând că nu va mai apela la instituţiile statului atunci când va întâmpina astfel de probleme de acest gen. „Păi cum să îţi vină să faci un bine dacă eşti plimbat dintr-o parte în alta? Am fost pe căldură mare, am dat bani pe autobuze ca să nu rezolv nimic“, susţine pensionarul.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite