Patru suflete au rămas fără casă înainte de Sărbători din cauza unui incendiu: „Este o realitate crudă, dar adevărată. Trebuie să mergem înainte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi adulţi şi doi copii din comuna doljeană Bratovoieşti au rămas fără un acoperiş deasupra capului înainte de Sărbători din cauza unui incendiu. Flăcările au distrust totul, iar acum familia Dan încearcă să găsească o soluţie pentru a putea merge mai departe.

În timp de ce toată lumea făcea planuri pentru Sărbători, familia Dan, din comuna doljeană Bratovoieşti, trecea prin cel mai mare coşmar. Casa le-a luat foc din cauza unui incendiu, iar într-o oră totul a fost distrus. 

„Este o realitate crudă, dar adevărată. Trebuie să mergem înainte. Noi îi mulţumim lui Dumnezeu că am scăpat cu viaţă din incendiu. Puteam să murim cu toţii în noaptea aceea. Am avut noroc că fata cea mare s-a trezit şi a simţit miros de fum. Ne-a trezit şi aşa am reuşit să ieşim afară din casă“, a povestit Daniela Dan.

image

Familia Dan din comuna Bratovoieşti şi-a pierdut casa în urma unui incendiu înainte de Sărbători 

Au nevoie de ajutor 

Casa în care trăiau patru suflete- cei doi soţi şi copiii ai lor, este de nerecunoscut. Întreaga familie priveşte acum deznădeje la locuinţa transformată într-o ruină şi cu lacrimi în ochi povestesc că nu au bani să o refacă. „Este foarte greu, însă trebuie să mergem mai departe pentru copii. Acum locuim în casa bătrânească, iar  pentru a nu intra gerul înăuntru am fost nevoiţi să punem folie la geamuri. Au fost cele mai negre Sărbători pentru noi, dar am avut noroc cu vecinii care ne-au ajutat şi ne-au adus mâncare, haine şi pături să nu îngheţăm de frig. Chiar nu ştiu cum vom putea refacea locuinţa, noi nu avem bani“, a povestit trist Dan Dorel.

image

Familia Dan nu are bani să îşi refacă locuinţa mistuită de flăcări

Fiul familiei Dan este în clasa aVII-a, iar cel mai mult îşi doreşte să poată locui din nou în casa mistuită de flăcări. 

Familia Dan nu are curent electric, aşa că Andrei este nevoit să îşi facă temele la un bec alimentat de la o

baterie.    

„Mi-a fost greu să mai intru în casă de când a luat foc. Nu vreau decât să ne mutăm din nou acolo, iar părinţii mei să nu mai fie trişti. Eu m-am obişnuit să îmi facă temele în astfele de condiţii şi nu o să renunţ niciodată la şcoală“, a precizat Andrei Dan.

image

Andrei nu îşi doreşte decât să se mute din nou în casa care a ars înainte de Sărbători

Cei care vor să ajute familia Dan pot face donaţii în contul: RO42INGB0000999906558325, titular Dan Daniela Mirea, deschis la ING-Mihai Viteazul.           

   

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite