Craiova:Saloane proaspăt renovate distruse de nesimţirea unora

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova:Saloane proaspăt renovate distruse de nesimţirea unora
Craiova:Saloane proaspăt renovate distruse de nesimţirea unora

Şase rezerve de la Spitalul Judeţean din Craiova au fost reabilitate în urmă cu zece luni, iar acum pereţii albi au devenit negri din cauza celor care se sprijină cu picioarele.

Elena Militaru, de 56 de ani, din Balş, susţine că nu este normal ca unii oamenii să se comporte astfel. „Eu am mai fost internată cu nepotul şi acum patru luni, iar saloanele arătau mult mai bine. După cum vedeţi, au aruncat cafea pe pereţi, iar la patul unde stă copilul este negreală de la tălpile de pantofi. Numai la noi se poate întâmpla aşa ceva“, a spus femeia indignată.

image



Oamenii spun că sunt nemulţumiţi de starea deplorabilă în care au ajuns saloanele. „Când mă trezesc dimineaţa şi văd cum arată pereţii, mă întristez“, a spus Mihaela Rotaru (foto jos), o altă pacientă a Spitalului Judeţean din Craiova.

 

image




Donaţii de mii de euro pentru secţia ORL

Medicul ORL Bogdan Fănuţă susţine că degeaba vor unii să aducă spitalul la standarde europene, în timp ce alţii distrug totul într-o singură lună. „Îmi pare rău să spun, dar au aruncat pe pereţi şi cu materii fecale. Am pus noi bani şi am văruit rezerva respectivă. Numai pentru reabilitarea a şase saloane am primit 40.000 de euro. Dacă vine acum cineva la noi, în inspecţie, se cruceşte să vadă că investiţia făcută în decembrie, anul trecut s-a cam dus pe apa sâmbetei“, a spus Bogdan Fănuţă.

image
image





Citeşte mâine în „Adevărul de Seară“ ce spune conducerea Spitalului Judeţean din Craiova despre faptul că saloanele reabilitate au fost distruse.   

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite