Craiova: Mititelu: „Solomon a cerut falimentul clubului, dar va plăti cu vârf şi îndesat!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mititelu
Adrian Mititelu

Patronul Ştiinţei, Adrian Mititelu, susţine că Antonie Solomon face parte dintr-un „grup folcloric bine organizat“, care vrea să pună mâna pe echipă.

În conflictul său cu Solomon, Mitielu a acţionat în instanţă primăria, având deschise în acest moment două procese. Într-unul, care are ca termen de înfăţişare 14 februarie, Mititelu cere ca stadionul să-i fie închiriat pe 30 de ani, aşa cum primarul s-a obligat în protocolul încheiat, pentru că „noi, adică clubul, suntem aici din 1967“.
În celălalt, Mititelu solicită să-i fie restituiţi banii investiţi în stadion, însă la acesta finanţatorul crede că are puţine şanse de reuşită.  

Adrian Mititelu a anunţat că nu va părăsi arena „Ion Oblemenco“, deşi i-a expirat contractul de închiriere, decât cu hotărâre judecătorească. „Nu mă poate da afară. Tot complexul este la dispoziţia noastră până când se va da o hotărâre definitivă“, a spus Mititelu.

Cu toate acestea, Universitatea va evolua din retur la Severin, „pentru că nu pot să risc să organizez un meci dacă nu am acte, risc să pierd jocurile cu 3-0“, susţine patronul.

Mititelu a mai menţionat că Antonie Solomon a cerut falimentul clubului Universitatea Craiova. „Solomon a cerut falimentul clubului, scoate bunurile la vânzare fără somaţie, dar le va plăti pe toate cu vârf şi îndesat. Dacă a vrut război, o să-l aibă. Solomon face parte grup folcloric bine organizat care s-a gândit că este momentul să dea lovitura pentru că a auzit că nu mai am bani. Face presiune ca eu să cedez şi să las echipa. Vă spun eu că este mai interesat să ia Universitatea Craiova, decât să facă altă echipă“, a mai spus Adrian Mititelu.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite