Unul dintre judecătorii condamnaţi la închisoare pentru şpagă a pus cărţile pe masă „În dosar nu există probe“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Anghel a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru trafic de influenţă
Laurenţiu Anghel a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru trafic de influenţă

Laureţiu Anghel, fost judecător la Tribunalul Dolj, a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Sentinţa dată de Curtea de Apel Cluj pe 14 septembrie nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.

Judecătorii Laurenţiu Anghel, Bogdan Diaconescu şi avocaţii Ciucă şi Militaru au fost arestaţi în anul 2010 pentru trafic de influenţă. Cei patru sunt acuzaţi că au cerut mită 45.000 de euro de la trei persoane arestate cărora le-au promis pedepse mult mai mici „La dosar nu există probe. Eu am fost condamnat pe nedrept. Cei doi avocaţi s-au folosit de numele meu şi al lui Bogdan Diaconescu, însă noi nu am discutat cu ei niciodată despre cum să ajutăm acele persoane. Drept dovadă că nici denunţători nu au avut încredere în ei şi au spus totul la DNA. Există doar suspiciuni şi nimic altceva“, a povestit fostul judecător Laurenţiu Anghel.

Laurenţiu Anghel a fost condamnat la patru ani de închisoare, Bogdan Diaconescu la patru ani şi jumătate, iar avocaţii Ciucă şi Militaru au primit câte un an de închisoare, respectiv un an şi jumătate „Eu pe avocatul Militaru nici nu îl cunosc. În aceste condiţii nu avem cum să dicut cu el. Cred că niciodată un judecător nu s-a dus să arnajeze un dosar . Pot să spun că am fost condmant pe nedrept“, a mai spus fostul magistrat.

Laurenţiu Anghel este magistrat de 13 ani. A lucrat procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, apoi judecător la Judecătoria Craiova, iar din 2003 a fost promovat la Tribunalul Dolj.

Procurorii DNA au declarat că au găsit în locuinţa lui Anghel 20.000 de euro ascunşi la saltea. Banii ar fi fost o parte din şpaga primită de la denunţători.

Laurenţiu Anghel şi-a dat demisia din magistratură anul trecut în luna octombrie.


Fostul magistrat s-a ocupat de-a lungul anilor de dosare care mai de care mai controversate. L-a ajutat pe Leo de la Strehaia, după ce a fost condamnat  în anul 2004 pentru delapidare, evaziune fiscală, înşelăciune şi uz de fals, la patru ani de închisoare. Laurenţiu Anghel a decis suspendarea excutării sentinţei penale până la judecarea cazului. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite