Craiova: A înotat, în uniformă, împotriva voinţei sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O poliţistă de la un post comunal de poliţie din Dolj a fost aruncată, îmbrăcată în uniforma de serviciu, în piscina uneia dintre pensiunile de la Beharca chiar de către două cunoştinţe.

Suzana Răcăreanu de 23 de ani se afla în afara orelor de serviciu când a avut loc incidentul. Poliţista era îmbrăcată în uniforma de poliţist, dar nu purta arma la ea, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj. „ În prezent, s-a dispus cercetarea prealabilă a acesteia, urmând ca în funcţie de rezultatul acesteia să fie dispuse măsuri în consecinţă.

Având în vedere că agentul de poliţie a fost implicat în incident împotriva voinţei sale a luat decizia de a depune plângere penală faţă de cele două persoane. S-au dispus deja măsurile premergăroare începerii urmării penale împotriva celor care au împins-o”, a declarat Florentina Popescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Întâmplarea a ieşit a iveală după ce un telespectator al Realitatea TV a trimis o filmare pe adresa redacţiei postului.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite