FOTO Palatul celui mai bogat român din perioada interbelică, reabilitat cu 6 milioane de euro. Meşterii au folosit la finisaje foiţă de aur şi mătase de Lyon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muzeul de Artă din Craiova a fost reabilitat cu suma de 6 milioane de euro
Muzeul de Artă din Craiova a fost reabilitat cu suma de 6 milioane de euro

Muzeul de Artă din Craiova este considerat cel mai scump palat din Oltenia, iar imobilul a fost ridicat între 1900 şi 1907 şi a aparţinut celui mai bogat om din România din interbelică, Jean Mihail.

Muzeul de Artă Craiova este una dintre cele mai prestigioase instituţii muzeale din România, deţinând peste 12.000 de opere, între care se află şase lucrări ale sculptorului Constantin Brâncuşi, precum şi colecţiile nepreţuitului pictor craiovean Ion Ţuculescu. Iar cadrul în care ele sunt expuse este unul cu totul deosebit prin rafinament şi somptuozitate, cu aceste scări din marmură de Carrara, cu mătasea de Lyon care îmbracă pereţii, cu splendidele oglinzi veneţiene, cu multitudinea elementelor decorative atent lucrate, multe dintre ele aurite, şi candelabrele ornate cu cristale de Murano. Imobilul a intrat într-un proces amplu de modernizare, iar valoarea investiţiei s-a ridicat la suma de 6 milione de euro.

„După aproape zece ani de la primele demersuri pe care Consiliul Judeţean Dolj le-a iniţiat pentru a reabilita cel mai frumos edificiu din sudul României, putem spune astăzi că ne aflăm în faţa unui nou început. Cu sprijinul fondurilor europene, în valoare de şase milioane de euro, a fost consolidată şi restaurată o clădire care va rezista încă o sută de ani de acum înainte“, a spus Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Muzeul de Artă din Craiova a fost reabilitat cu suma de 6 milioane de euro

Palatul Jean Mihail este situat în centrul oraşului şi a fost ridicat după planurile arhitectului farncez Paul Gotereanu, în anul 1896. Tot aici au fost găzduiţi regi ai României - Carol I şi Ferdinand -, înalţi oficiali polonezi aflaţi în exil după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, în frunte cu mareşalul Edward Smigly-Rydz, şeful Cartierului General al armatei poloneze, şi preşedintele Ignacy Moscicki, dar şi Iosip Broz Tito, care a condus din această clădire operaţiunile de eliberare a Belgradului.

Muzeul de Artă din Craiova a fost reabilitat cu suma de 6 milioane de euro

Olteanul Jean Mihail a fost considerat cel mai bogat român din perioada interbelică. Deţinea sute de mii de hectare de teren şi era totodată proprietarul unei averi, în bani, de un milliard de lei. Transformată, bogăţia lui depăşea valoarea a nouă tone de aur. Necăsătorit şi fără copii, olteanul a lăsat averea, prin testament, statului. A cerut înfiinţarea unei fundaţii care să îi poarte numele. Din păcate nu s-a construit nimic, iar de banii lui s-a ales praful. În urmă a rămas doar Muzeul de Artă din Craiova.

Muzeul de Artă din Craiova a fost reabilitat cu suma de 6 milioane de euro
Muzeul de Artă din Craiova a fost reabilitat cu suma de 6 milioane de euro

Mai citeşte şi

Cel mai bogat român interbelic. Cum au făcut comuniştii să dispară averea care valora cât nouă tone de aur a lui Jean Mihail, un celebru burlac din Oltenia

FOTO Cel mai valoros palat din Oltenia îşi va redeschide porţile. Muzeul de Artă a aparţinut celui mai bogat om din România interbelică


 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite