FOTO Asfalt pe o treime dintr-o stradă de un kilometru: „Este bătaie de joc. Asfalt pe 300 de metri, pământ pe încă 300 de metri, restul beton“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O stradă din Craiova, care măsoară un kilometru, are parte de două tipuri de asfalt, dar şi de pământ. Angajaţii Primăriei au rebailitat 300 de metri, iar 300 de metri au rămas de pământ; restul este beton din perioada anilor ’80.

Oamenii nu înţeleg cum s-a făcut lucrarea în zonă şi susţin că au aşteaptat timp 20 de ani ca strada Fântâna Popopa din Craiova să fie reabilitată, însă acum cred că este vorba desprea rea-voinţă din partea autorităţilor. Localnicii nu înţeleg cum au putut să asfalteze doar 300 de metri, alţi 300 de de metri să fie lăsaţi cu pământ, iar restul beton din perioada anilor ’80.

„Este bătaie de joc. Chiar nu este posibil să fai o astfel de lucrare şi să crezi că totul este bine. Cum s-au gândit ei să toarne asfalt doar pe o porţiune de stradă chiar nu înţeleg. Acum avem asfalt pe 300 de metri, pământ pe încă 300 de metri, iar restul - beton. Ar trebui să vină şi să refacă totul şi să repare toată strada. De 20 de ani aşteptăm această minune“, a spus un localnic.

image

Oamenii nu înţeleg de ce autorităţile au asfaltat doar o porţiune din stradă

Sesizări peste sesizări

Supăraţi că strada lor a fost asfaltată doar pe o porţiune de 300 de metri, oameni au făcut numeroase sesizări la primărie, dar degeaba. „Absolut toţi primarii care au fost şi care s-au perindat vreau să vă spun că ne-au promis în prima fază, iar la sfârşitul mandatului au venit cu remarca că nu sunt bani. Strada e sub orice critică. Numai stradă nu putem să o numim. Putem să o numim un fel de mlaştină. O mlaştină modernă. Eu personal nu cred că se vrea ca această stradă să fie asfaltată de la un capăt la altul“, a precizat Ion Marcu, localnic de pe strada Fântâna Popova.

image

Localnicii vor ca strada lor să fie asfaltată de la un capăt la altul 

Reprezentanţii Primăriei Craiova au precizat că în zonă vor avea loc investiţii din fonduri europene, iar strada Fântâna Popova va fi reabilitată. „În acest moment suntem în faza de scriere a cererii de finanţare pentru reabilitarea a minimum patru fântâni istorice din Craiova împreună cu tot ansamblul rezidenţial din jurul acestora. Investiţiile se vor realiza cu fonduri europene. Astfel, în urma obţinerii finanţării, vor fi modernizate şi străzile din jurul acestei fântâni istorice şi anume: Strada Fântâna Popova, Strada Popova, Strada Nedeia şi Strada Bucura. În cazul în care nu se va obţine finanţare din fonduri nerambrusabile, investiţia se va face din bugetul local“, a precizat Lucian Prejbeanu, consilierul primarului. 

image

   

     

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite