Doljul pe primul loc la nivel naţional la capitolul ajutoare sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romii din Sadova au primit ani buni la rând ajutoare sociale de la stat ilegal Foto:Arhiva
Romii din Sadova au primit ani buni la rând ajutoare sociale de la stat ilegal Foto:Arhiva

Peste 14.000 de persoane din judeţul Dolj primesc ajutor social. În urmă cu patru ani, oltenii din Sadova primeau bani de la stat, însă locuiau în palat şi conduceau o afacere la negru.

Inspectorii Agenţiei pentru Protecţie şi Inspecţie Socială au declarat că în această perioadă verifică fiecare dosar în parte. Doljenii prinşi că primesc ilegal bani vor rpimi sancţiuni drastice. „Am constatat că în cele mai multe cazuri, dosare de venit minim garantat, de ajutore sociale au crescut, la unele primării a crescut într-un mod alarmant, să zic, şi am hotărât să facem o adresă la aceste primării, ca să se dispună o reevaluare a dosarelor“, a declarat Marius Simcelescu, directorul Agenţiei Judeţene pentru Protecţie şi Inspecţie Socială Dolj.  

Unii doljeni susţin că sunt persoane care primesc ilegal ajutor social. „Au animale multe, au teren agricol şi maşină în curte, însă ei primesc bani de la stat de ani de zile, iar nimeni nu a luat o măsură până acum. Asta este situaţia. Angajaţii primăriei sunt de vină pentru că acceptă aşa ceva“, a povestit un beneficiar al ajutorului social.

În Dolj, în cele 111 primării există peste 14.000 beneficiari ai ajutorului social. Judeţul nostru se situează pe locul I la nivel naţional, cu cel mai mare număr de dosare de acordare a ajutorului social.

Inspectorii de muncă au descoperit în anul 2010 în urma unui control că o treime dintre locuitorii comunei doljene Sadova primeau bani de la stat chiar dacă se lăfăiau în case cu etaj, superdotate. Din cei aproximativ 2.000 de localnici din cei 8.000 beneficiau de ajutor social.  

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite