Craiova:Nevăzătorii doljeni învaţă braille pe cărţi vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova:Nevăzătorii doljeni învaţă braille pe cărţi vechi
Craiova:Nevăzătorii doljeni învaţă braille pe cărţi vechi

Cea mai nouă carte din Biblioteca Asociaţiei Nevăzătorilor datează din 1979.În fondul bibliotecii sunt 2.700 de cărţi. Costul achiziţiei unui nou volum este de 100 de lei.

Craioveanca Ileana Corniţoiu de 69 de ani este unul dintre cei 3.100 de nevăzători din Dolj. Femeia povesteşte că a învăţat cu greu alfabetul braille şi asta din cauză că majoritatea romanelor din Biblioteca Asociaţiei de Nevăzători sunt vechi, iar unele litere lipsesc. „Recunosc că de mai bine de cinci ani nu am mai răsfoit o carte aici. Este greu să deduci ce scrie, atâta timp cât lipsesc litere întregi. Nouă, celor care nu vedem lumina zilei, ne este greu să ne descurcăm. Eu nu mai văd nimic de de la cinci ani, când am fost diagnosticată cu meningită. Pentru mine a fost greu să o iau de la capăt“, povesteşte femeia în faţa unei cărţi pentru nevăzători.

80% din volume sunt bune de aruncat


Biblioteca nu a mai primit o carte nouă din 1979. Se vede cu ochiul liber că majoritatea volumelor sunt vechi: sunt tocite la colţuri. „Cea mai veche carte din bibliotecă este din 1956, iar cea mai nouă din 1979. Dacă statul nu va face ceva pentru a-i ajuta pe copiii care se nasc cu dizabilităţi, peste ani îi vom vedea cerşind pe străzi fără un viitor. Trist este că numărul nevăzătorilor este în creştere. Conform Legii 448/2006, statul trebuie să asigure protecţie socială persoanelor defavorizate. Din păcate, nouă de ani buni cei de la guvernare ne spun clar că nu au bani pentru a înlocui biblioteca veche cu una nouă“, a spus Leontin Mladinescu, preşedintele filialei interjudeţene Dolj a Asociaţiei Nevăzătorilor din România.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite